Tuesday, May 28, 2024
Jurnalism corect


Ciolacu: A fost eliminat pragul de 9,4% din PIB privind cheltuielile cu pensiile, după discuţiile cu preşedinta CE

By news.ro , in Stirile zilei , at 11 septembrie 2023

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a precizat că a fost eliminat pragul de 9,4% din PIB din PNRR privind cheltuielile cu pensiile, după discuţiile cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. Liderul PSD a mai spus că îşi doreşte ca legea pensiilor să fie finalizată în acest an şi sunt trei variante în lucru, fiind deja discuţii zilele trecut pe acest subiect cu reprezentanţii Băncii Mondiale. „Deja au început negocierile paralel cu închiderea pensiilor speciale, să avem cât mai repede şi cu legea pensiilor”, a mai explicat şeful Executivului.

„Ştiţi foarte bine că a fost eliminat, în urma discuţiilor avute şi cu doamna preşedintă a Comisiei Europene. Urmează şi noi să finalizăm legea pensiilor fiindcă avem un parteneriat. Este incorect. Cum a fost trimis PNRR la Comisie este fără 9,4. Oricum el nu ar fi fost atins. Problema este că nu putem condamna viitorul. Până în 2030 nu se ducea la 9,4 din PIB. PIB creşte. Este normal. Se raportează la un nominal mai mare, dar de datoria mea era să negociez şi să avem această discuţie cu Comisia”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută luni după participarea la deschiderea anului şcolar, întrebat despre eliminarea pragului de 9,4% din PIB din PNRR privind cheltuielile cu pensiile.

Chestionat dacă va fi finalizată în acest an legea pensiilor, premierul Ciolacu a răspuns: „Da, eu îmi doresc să fie finalizată”.

„Zilele trecute am avut discuţii şi cu Banca Mondială care este consultantul Ministerului Muncii şi al Comisiei Europene pe legea pensiilor. Sunt trei variante. Deja au început negocierile paralel cu închiderea pensiilor speciale, să avem cât mai repede şi cu legea pensiilor”, a completat liderul PSD.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW