Saturday, May 25, 2024
Jurnalism corect


Ciolacu: A fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă. Mai mult ca sigur că în noaptea aceasta un număr de patru pacienţi vor fi transferaţi în Italia şi în Belgia

By news.ro , in Stirile zilei , at 27 august 2023

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă noapte, că a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, în urma exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia. ”Mai mult ca sigur că în noaptea asta un număr de patru pacienţi vor fi transferaţi în Italia şi în Belgia”, a arătat el.

”La Spitalul Floreasca au fost concentraţi cei cu probleme mai deosebite. A fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă. Mai mult ca sigur, în noaptea aceasta credem că un număr de 4 pacienţi vor fi transferaţi în Italia şi Belgia. Încercăm să salvăm cât mai multe vieţi”, a declarat Marcel Ciolacu, după ce a participat la celula de criză de la MAI.

Premierul a explicat că s-a luat legătura cu familiile răniţilor.

”Totul va fi transparent. S-a vorbit şi cu Ministerul Mediului despre calitatea aerului în zonă, s-a luat legătura cu toţi aparţinătorii, s-au făcut şi telefoane speciale să sune cei din zonă, dacă simt că au anumite probleme medicale”, a spus Ciolacu.

Întrebat dacă vor mai fi şi alte transferuri în străinătate, Marcel Ciolacu a arătat că această decizie va fi luată în funcţie de starea pacienţilor.

”Să vedem cum se iese din operaţii. În primul rând trebuie stabilizaţi, ca să fie transferaţi”, a spus Ciolacu.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW