Cine este Ligia Deca, viitorul ministru al educației
Doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg, și cadru didactic asociat la două universități din România, Ligia Deca (40 ani) va fi numită în funcția de ministru al educației la propunerea PNL. În prezent consilier prezidențial, a coordonat programul „România educată”, cel care a stat la baza controversatului proiect de modificare a „Legii educației” care, dacă va fi adoptat în forma actuală, ar putea arunca în aer lupta împotriva furtului academic.
Potrivit informațiilor publicate în CV-ul oficial, Ligia Deca este absolventă de licență și master la Facultatea de Navigație si Transport Naval, Universitatea Maritimă din Constanța. Viitorul ministru este doctor în științe politice, titlul obținut în anul 2016 la Universitatea din Luxemburg, pe baza unei teze având ca temă internaționalizarea educației în Portugalia și România.
Apropiată de Iohannis
În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012).
În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021).
Ligia Deca a colaborat, în calitate de expert, cu EQAR, DAAD, Consiliul Europei, Comisia Europeană etc. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experți „Știința în educație” înființat la inițiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România.
Ligia Deca a fost numită Consilier de Stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcția de Consilier Prezidențial.
13.000 lei/lună – salariul de consilier prezidențial
În ultima declarație de avere, publicată în luna iunie, Ligia Deca menționează un teren intravilan în București de circa 600 metri pătrați, deținut alături de soțul său, o vilă de peste 200 metri pătrați, și un apartament de peste 100 metri pătrați, achiziționat înainte de căsătorie.
Viitorul ministru are două autoturisme, Kia fabricat în 2016 și un Opel din 2007, și deține în mai multe conturi circa 60.000 euro. La capitolul datorii, Deca menționează trei împrumuturi: 644.000 lei (scadent în 2045), 197.000 lei (scadent în 2038) și 6.000 euro (scadent în 2028).
Principala sursă de venit pentru Ligia Deca a fost anul trecut indemnizația de consilier prezidențial, din care a obținut 153.000 lei, adică aproximativ 13.000 lei lunar. Viitorul ministru a mai încasat 7.750 lei de la SNSPA, unde a predat în calitate de profesor asociat.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii