Thursday, June 20, 2024
Jurnalism corect


Cine este Florian Coldea, fostul prim adjunct al SRI, pus sub acuzare de DNA pentru trafic de influență

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 mai 2024

Fostul prim adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, a fost pus sub acuzare de Direcția Națională Anticorupție, alături de Dumitru Dumbravă, fostul șef al Direcției juridice a SRI, pentru trafic de influență. 

Până atunci un simplu maior în cadrul SRI, Florian Coldea a avut o ascensiune fabuloasă în cadrul instituției, după implicarea sa în eliberarea celor trei jurnaliști răpiți în Irak – Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian. Pe 1 august 2005, a fost avansat în mod excepțional la gradul de locotenent-colonel de către președintele de atunci, Traian Băsescu, care totodată l-a numit în funcția de prim adjunct al SRI, numărul 2 în cadrul instituției. Trei ani mai târziu, pe 18 aprilie 2008, Băsescu l-a avansat pe Coldea la gradul de general de brigadă cu o stea.

De numele său, dar și al directorului civil, George Maior, se leagă modernizarea instituției de la acea vreme, dar și implicarea în justiției, în condițiile în care corupția era catalogată drept amenințare la adresa securității naționale. În acea perioadă, SRI a colaborat extrem de strâns cu Direcția Națională Anticorupție, condusă de Laura Codruța Kovesi. Serviciul a furnizat parchetului informații prețioase parchetului anticorupție, care au condus la condamnarea multor politicieni importanți. Unii dintre cei care aveau probleme penale au acuzat conducerea Serviciului de implicare în viața politică. Inclusiv fostul premier, Victor Ponta, implicat într-un dosar penal în anul 2015, a acuzat că ar fi fost amenințat de Coldea, fără însă să prezinte vreo dovadă în acest sens.

Vacanță cu Ghiță în Seychelles

Plecarea lui Coldea de la conducerea SRI avea să fie precipitată de dezvăluirile lui Sebastian Ghiță. Dat în urmărire internațională la vremea respectivă, patronul postului de televiziune RTV a publicat o serie de înregistrări în care a făcut mai multe relatări despre relația sa cu Florian Coldea.

Ghiță a povestit că el şi familia sa au stat 10 zile la Hotelul Hilton din Seychelles, împreună cu familia lui Coldea. Omul de afaceri a susţinut că i-a solicitat lui Coldea sprijinul pentru alegerea lui Victor Ponta la conducerea PSD, la Congresul, care urma să aibă loc în februarie, însă acesta i-ar fi răspuns că nu poate pentru că Traian Băsescu nu îl doreşte pe Ponta, preferându-i pe Cristian Diaconescu sau pe Mircea Geoană.

Controversatul om de afaceri a vorbit şi despre o altă vacanţă, din 2012, în Toscana, alături de cumnatul său, Cristian Anastasescu, de Vasile Dâncu şi de Coldea. Ghiţă a prezentat documente de la pensiunea Locanda dell’Amorosa, documente pe care se regăsesc numele lor şi ale soţiilor lor. Sebastian Ghiţă a prezentat inclusiv o fotografie în care a susţinut că apare soţia sa, Mădălina, şi soţia lui Florian Coldea, într-o vacanţă la Disneyland Paris.

Coldea nu a negat prietenia cu Ghiță, însă a susținut că și-a plătit singur aceste deplasări. Argumentele sale nu au fost însă suficiente, astfel că după doar câteva zile, președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă.

Profituri uriașe din „consultanță”

Fostul număr doi din SRI nu a stat însă se se bucure de pensie și a dorit pe cât posibil să rămână relevant. El a început să predea cursuri universitare de specialitate la Academia de Informații a SRI, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și la SNSPA. În 2018, el și-a lansat la editura RAO o carte intitulată, „Despre serviciile de intelligence. Pledoarie pentru încredere”, cu o prefață semnată de Eduard Hellvig, director al SRI la vremea respectivă, și de George Maior, fost director al instituției.

În anul 2020, alături de generalul (r) Dumitru Cocoru, și-a înființat firma SC Strategic Sys SRL. În doar patru ani de activitate, societatea a înregistrat un profit uriaș de 12,3 milioane de lei, adică mare parte din cifra de afaceri.

Alături de același Dumitru Cocoru, Coldea a înființat în 2021 o altă firmă, denumită Strategic Assets SRL. Povestea se repetă și în acest caz. 4,7 milioane de lei profit în doar trei ani de activitate, adică peste 90% din cifra de afaceri.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW