Cine conduce Europa? Pandemia și războiul din Ucraina au contribuit la schimbarea echilibrului puterii
Trei ani de pandemie și conflictul din Ucraina au adus transformări semnificative în proiectul european și au modificat echilibrul de putere. Sfera de interes a evoluat, astfel încât apărarea și extinderea către est, cândva aspecte politice marginale, au devenit priorități majore. Această schimbare semnificativă conferă o voce nouă țărilor vecine Ucrainei din Europa Centrală. Ascensiunea Chinei și posibila revenire a lui Trump în politica americană au determinat Uniunea Europeană să-și reevalueze structurile economice, adesea conformându-se principiilor etatiste franceze.
Necesitatea de a întreprinde acțiuni pentru a contracara schimbările climatice a sporit importanța inițiativelor colective, o abordare promovată de instituțiile cu caracter aproape federal ale Uniunii Europene de la Bruxelles. De la Finlanda la Franța, partidele populiste de extremă dreapta au câștigat teren înaintea alegerilor pentru Parlamentul European programate pentru luna iunie. Nu demult, Angela Merkel era lidera incontestabilă a continentului european. Succesorul ei, Olaf Scholz, nu și-a asumat acest rol.
Potrivit The Economist, Estul se află în ascensiune, mulți anticipau că Emmanuel Macron va profita de ocazie, dar acesta se confruntă cu instabilitate politică la nivel intern, ceea ce l-a determinat să îl schimbe chiar pe prim-ministrul țării.
Macron nu mai poate candida la alegerile prezidențiale din 2027 și adoptă o atitudine de încredere în sine care îi deranjează pe ceilalți lideri ai UE. Germania și Franța dețin o autoritate de necontestat atunci când colaborează, însă rar ajung la un consens. Fără o autoritate clară în vârful ierarhiei europene, importanța unei țări în prezent depinde de miza care este pusă în joc.
În ceea ce privește securitatea și apărarea, după invazia Rusiei în Ucraina, puțini au privit înspre Germania pentru a găsi soluții. Spre deosebire de Berlin, care a căzut în capcana dependenței de gazele rusești, țările din Europa Centrală, conduse de Polonia și țările baltice, au fost cele care au dictat abordarea în această criză. Impactul lor s-a remarcat în două schimbări semnificative. Prima a constat în acordul UE de a finanța armele trimise în Ucraina. A doua schimbare a fost reprezentată de discuțiile despre extinderea UE, un subiect care nu se afla anterior pe agendă.
Franța dorește o Europă mai independentă
Nicio altă țară nu a fost admisă în UE după intrarea Croației în 2013. În prezent, nouă candidați se află în diverse stadii ale negocierilor. Unul dintre cei mai notabili este Ucraina, susținută cu hotărâre de Europa Centrală, în pofida rezervelor inițiale exprimate de Franța și Danemarca. Pe 14 decembrie, liderii UE au convenit oficial să demareze discuțiile de aderare. În cazul în care blocul comunitar se va extinde până la 36 de state – un proces ce va dura ani sau chiar decenii – centrul de putere va cunoaște o mutare semnificativă către est.
Pe măsură ce Macron promovează ideea de „autonomie strategică” – adică, Europa să acționeze independent de alte puteri – liderii din Polonia și Slovacia consideră că garanțiile de securitate oferite de NATO și, implicit, de SUA, sunt mult mai convingătoare decât propunerea Franței.
Între timp, prestigiul moral al Varșoviei și Bratislavei, obținut prin ajutoarele acordate Ucrainei, s-a diminuat după ce acestea au ales să își închidă granițele pentru exporturile de cereale din Ucraina în aprilie anul trecut – o decizie care a provocat nemulțumire în Kiev. În ceea ce privește politica economică, Europa adoptă din ce în ce mai mult perspectiva lui Macron, unde apelul său pentru autonomie strategică a avut un impact semnificativ.
Inspirată de neîncrederea bine-cunoscută față de globalizare și de noile temeri cu privire la perturbarea lanțurilor de aprovizionare din cauza pandemiilor sau a haosului geopolitic, Franța susține creșterea independenței Europei.
Macron a promovat ideea că Europa a fost „naivă” în felul în care a făcut afaceri cu restul lumii pentru că și-a ținut piețele deschise în timp ce partenerii ei economici nu i-au urmat exemplul.
Conceptul Franței pentru o politică industrială europeană era cândva considerat tabu, dar în prezent a devenit o abordare larg acceptată. După ieșirea Marii Britanii, care adesea se opunea cu succes inițiativelor franceze, Franța a dobândit un rol mult mai influent în UE. Acum, această inițiativă este susținută de aliații săi din nordul Europei, precum Danemarca, Irlanda și Olanda, împreună cu Comisia de la Bruxelles. Cu toate acestea, această alianță nu foarte omogenă are capacitatea să diminueze doar într-o anumită măsură planurile propuse de francezi și nu le poate împiedica cu desăvârșire.
Germania și Marea Britanie lipsesc de la masa liderilor UE
Alți jucători absenți de la masa liderilor UE, în afară de Marea Britanie, includ o prezență surprinzătoare: Germania. Scholz este perceput ca fiind „dispărut în acțiune” pe scena europeană. Gestionarea unei coaliții dificile, care include Verzii de stânga și liberalii, a diminuat capacitatea lui Scholz de a ajunge la un consens cu Bruxelles-ul. Un oficial de top de la Bruxelles afirmă despre coaliția germană că „se mișcă mai lent decât dezbaterile din UE.”
Cu siguranță, una dintre principalele beneficiare ale absenței unui lider clar în Europa au fost instituțiile centralizate ale UE de la Bruxelles. Sub conducerea Ursulei von der Leyen, Comisia Europeană și-a consolidat puterea la un nivel fără precedent. În prezent, are capacitatea de a exercita o influență tot mai mare asupra domeniului politic și geopolitic. Comisia Europeană poate controla cu mai mare eficacitate bugetul UE și poate dicta statelor membre cum să aloce acești bani.
Cu toate acestea, puterea Comisiei Europene este limitată, și este esențială implicarea altor capitale europene pentru ca Bruxelles să-și exercite autoritatea. După încheierea alegerilor din Parlamentul European, atenția va fi îndreptată spre America, care rămâne principalul garant al securității Europei și un important contributor la efortul de război al Ucrainei.
În Europa, o eventuală victorie a lui Trump ar fi privită cu îngrijorare. Alegerile dintr-o țară situată alături de oceanul Atlantic, departe de Paris, Berlin și Varșovia, vor avea o influență atât de semnificativă asupra viitorului Europei încât cu siguranță vor stârni un val de critici în privința structurii de putere europene, care trebuie să evolueze considerabil pentru a face față provocărilor actuale.
Foto: Pixabay
Comentarii