Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cinci pacienți ai Spitalului de Psihiatrie Murgeni au fost externați de la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 27 noiembrie 2023 Etichete: , ,

Cinci pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde trei persoane au decedat prezentând simptome de toxiinfecție alimentară, au fost externați luni de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, după ce au fost transportați de urgență, potrivit news.ro.

Este vorba despre trei bărbaţi şi două femei, pacienţii fiind aduşi în cursul nopţii de miercuri spre joi la spitalul din Iaşi.

„În cursul zilei de astăzi, pacienţii internaţi în cadrul Spitalului de Psihiatrie Murgeni şi adresaţi Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Iaşi în noaptea de 22 spre 23 noiembrie şi care prezentau simptomatologie ce ridica suspiciunea de toxiinfecţie alimentară au fost externaţi. Pe parcursul internării în cadrul spitalului nostru au fost îngrijiţi şi monitorizaţi de o echipă multidisciplinară formată din medici de boli infecţioase, terapie intensivă, gastroenterologie şi psihiatrie”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, potrivit sursei citate.

De asemenea, specialistul din Iași sugerează precauție sporită pentru cei care consumă pește în timpul postului Crăciunului.

„Mai multe specii de peşti şi crustacee pot conţine biotoxine otrăvitoare, care persistă şi după gătire. Peştii cu aceste toxine nu au gust urât şi nici un miros deosebit. Gătirea, marinarea sau congelarea nu distrug toxinele, astfel că otrăvirea este inevitabilă”, a afirmat Florin Roşu.

Potrivit medicului din Iași, cea mai obișnuită formă de intoxicație este asociată cu toxina botulinică.

„Aceasta prezintă simptomatologie specifică: diplopie (vedere dublă), paralizie a muşchilor, căderea ploapelor şi imposibilitatea controlului acestora, dificultăţi la înghiţire, iar in final, dacă nu este acţionat în timp util, stop respirator determinat de paralizia muşchilor respiratori. Toxiinfecţiile sunt caracterizate de crampe abdominale, diaree, greaţă, vărsături care conduc spre deshidratare accentuată. Metode de prevenţie: evitarea consumului de peşte exotic, a conservelor de peşte mai ales în cazul în care capacul conservei este umflat. Este necesară prezentarea imediat în triajul spitalului dacă apar simptome dupa ingestia unui preparat din peşte”, a adăugat medicul Florin Roşu.

Trei pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni din județul Vaslui au decedat, iar un altul se află în stare gravă, în urma consumului de alimente pe bază de pește oferite de o mănăstire, conform anunțului Ministerului Sănătății. Alți 29 de pacienți au fost transferați la Spitalul din Bârlad și la Unitatea de Primiri Urgențe Vaslui. La Spitalul din Murgeni sunt internate peste o sută de persoane.

FOTO: news.ro

Comentarii