Thursday, September 23, 2021
Jurnalism corect


Chirurgul Mircea Beuran, despre accidentul de la Spitalul Floreasca: S-a transformat totul într-un cerc de foc

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 31 decembrie 2019 Etichete: , , ,

Chirurgul Mircea Beuran susține că nu a fost de față atunci când pacienta de 66 de ani a luat foc pe masa de operație și că responsabilitatea organizării sălii și a substanțelor nu revine chirurgilor. Medicul a precizat că incidentul tragic a avut loc în urma unor reacții chimice, care au transformat totul într-un cerc de foc.

„Există dovezile văzute astăzi, pe camerele de luat vederi. Parcursul meu orar, de la intrarea în spital, schimbat, intrat în blocul operator, spălat, îmbrăcat și m-am adăugat echipei, care inițial a început intervenția, care a durat câteva minute, pentru că imediat, când și-au folosit electrocauterul, au simțit miros de fum și apoi a apărut fumul din jurul pacientului, în clipa în care s-a căutat să se vadă de unde vine acest fum, ridicarea câmpurilor a creat un câmp de oxigen, care a activat flacăra și s-a transformat totul într-un cerc de foc.

Operatorul principal din momentul acela a încercat să stingă acest foc cu câmpuri, dar a ridicat pacienta. Ajutorul lui a tras câmpurile și a folosit din vasul în care există mereu ser fiziologic steril pentru lavajul din interiorul abdomenului, a aruncat acest lichid pe masă, s-au tras câmpurile și, ținând în felul acesta bolnava, echipa de anestezie nu a decuplat bolnava de la oxigen. A ținut fix masca pe figură, pentru că oxigenul ar fi întreținut. Au stins focul și au dus bolnava tot în blocul operator, în altă sală de intervenție”, a declarat Mircea Beuran, la B1 TV.

Întrebat de ce nu s-a aflat în sală de la începutul intervenției medicale, Beuran a răspuns:

„În ziua de 22 decembrie este zi de duminică. În această zi, echipa cu care operasem în urmă cu nouă zile aceeași bolnavă – o femeie sever bolnavă, care nu putea să mănânce, nu putea să bea nici apă, adusă să căutăm o soluție să o ajutăm cât de cât – pe 22 făcea vizita de dimineață. Operatorii și rezidenții, după reguli mai vechi, dar în clinica de la Floreasca se face vizită, se face contravizită, au trecut în acea dimineață să vadă bolnavii. Atunci au observat că pe unul din tuburile de dren din abdomen curgea sânge. La foarte puțin timp, pacienta a și vărsat sânge. Având această hemoragie, mi-au dat un telefon și le-am spus imediat bolnava dusă în blocul operator de urgență și interveniți să opriți sângerarea”.

Chirurgul susține că s-a îmbrăcat și a pornit spre Spitalul Floreasca, însă, pe drum a primit un telefon fiind anunțat de medicii din sală că „s-au aprins câmpurile operatorii”.

„Toate sălile din blocul operator au sistem video și s-a putut vedea minut cu minut evoluția aceasta, inclusiv momentul în care se pregătește masa, cum au decurs lucrurile etc”, a adăugat Beuran.

Bărbatul a mai declarat că incendiul a fost unul de proporții și că astfel de evenimente se petrec destul de rar, dar sunt cunoscute în activitatea chirurgicală, acolo unde se folosesc „aceste tehnologii”.

„Da, este destul de rar, dar este știut în activitatea chirurgicală, nu numai în cea de chirurgie generală. Se întâmplă peste tot acolo unde se folosesc aceste tehnologii, în care curenții electrici sunt folosiți. Este acea electrochirurgie, unde tai, unde faci coagulare, unde folosești sisteme de sigilare etc”.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW