Chiria „Apelor Române”, redusă la jumătate după renegociere. Diana Buzoianu: „A trebuit doar să vină cineva care să ceară ferm pentru instituţie”
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat marţi că Administraţia Naţională „Apele Române” nu va mai plăti chiria de 54.000 de euro lunar pentru sediul central, suma fiind redusă la 29.000 de euro în urma renegocierii contractului.
Noua conducere a instituţiei, instalată recent, a reuşit să reducă aproape la jumătate costurile prin renunţarea la o parte din suprafeţele închiriate şi prin obţinerea unor condiţii mai avantajoase.
„Iată de ce contează atât de mult leadership-ul unei instituţii. De câteva zile avem un nou director la Apele Române, iar începând de mâine (1 octombrie) intră în vigoare noua chirie. La acelaşi sediu, dar cu suprafeţe mai mici şi birouri mai puţine, pentru că nu era nevoie să fie acoperite toate acele suprafeţe, s-a reuşit aproape înjumătăţirea sumei plătite, la o chirie de 29.000 de euro pe lună. A trebuit doar să vină cineva care să vadă concret cum stau lucrurile, să negocieze şi să ceară ferm pentru instituţie o reprezentare corectă”, a declarat ministrul.
Diana Buzoianu a promis încă de la începutul mandatului său că va pune capăt acestor cheltuieli nejustificate, iar renegocierea actuală demonstrează că risipa poate fi oprită, iar banii publici pot fi cheltuiți cu mai multă responsabilitate.



