Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Charles al III-lea a fost proclamat rege

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 10 septembrie 2022 Etichete: , , , , ,

Prințul Charles Philip Arthur George este acum regele Charles al III-lea, suveranul Marii Britanii. Ceremonia istorică de încoronare a avut loc la Palatul St. James în Londra, sâmbătă, 10 septembrie, în prezența Consiliului de Coroană, conform BBC

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 96 de ani, a murit în pace la Castelul Balmoral, Scoția, în după-amiaza zilei de joi, 8 septembrie. Elisabeta a II-a a domnit timp de 70 de ani.

Un astfel de eveniment nu a mai fost până acum transmis în direct, întrucât ultima oară când au avut loc aceste proceduri de numire a fost în 1952, după moartea tatălui reginei.

19:16În zilele dinaintea înmormântării mamei sale, regele Charles al III-lea și soția sa, regina Camilla, vor călători în Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor.

Prima oprire va fi Scoția, unde vor vizita parlamentul scoțian și se vor alătura unui priveghi în memoria monarhului.

Marți, cuplul regal va călători cu avionul la Belfast și va vizita Castelul Hillsborough, unde vor vedea o expoziție despre asocierea îndelungată a Reginei cu Irlanda de Nord.

Ei vor participa, de asemenea, la o slujbă în memoria Reginei și vor primi un mesaj de condoleanțe de la purtătorul de cuvânt al Adunării Irlandei de Nord.

După ce se întorc la Londra, unde vor asista la sosirea sicriului Reginei Elisabeta a II-a, cuplul va călători vineri în Țara Galilor.

17:30 – Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe noul monarh al Marii Britanii, regele Charles al III-lea, cu ocazia accederii la tron. Mesajul șefului statului rus a fost transmis de ambasada Federației Ruse în Marea Britanie.

DETALII AICI

17:00 – Întreg Guvernul britanic a ajuns la palatul Buckingham. Aceștia intră în audiență la regele Charles al III-lea.

15:30 – Parlamentul de la Londra jură credință noului rege, într-o sesiune specială a Parlamentului.

„Jur pe Dumnezeul atotputernic că voi fi credincioasă și voi purta adevărată loialitate față de Majestatea Sa Regele Charles, moștenitorii și urmașii săi, conform legii, așa că ajută-mă Doamne”, a fost jurământul rostit de premierul Liz Truss. 

Parlamentarii au adus pentru a doua zi consecutivă omagii reginei Elisabeta a II-a.

15:15 – Prim-ministrul Liz Truss a părăsit Downing Street pentru Camera Comunelor, unde parlamentarii se întâlnesc pentru a depune jurământul de credință noului rege și pentru a continua să o omagieze pe regină.

14:20 – Regele Charles al III-lea a ajuns înapoi la Buckingham.

13:30 – Formula „God save the Queen” (Dumnezeu s-o apere pe Regină) din imnul regal a fost înlocuită cu „God save the King” (Dumnezeu să-l apere pe Rege).

13:29 – Regele a decretat ziua funeraliilor defunctei suverane Elisabeta a II-a drept sărbătoare legală în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

13:00 – Charles al III-lea a fost proclamat rege și în fața națiunii, de la balconul Palatului St. James.

„Îl declar rege, şeful Commonwealthului, apărătorul credinţei, căruia îi acordăm toată credinţa şi supunerea permanentă, rugându-l pe Dumnezeu, prin care regii şi reginele domnesc, să îl binecuvânteze pe Maiestatea Sa cu ani lungi pentru a domni peste noi. La Palatul St, James, 10 septembrie, în anul 2022”, s-a rostit în fața națiunii.

12:40 – Și membrii Consiliului de Coroană semnează proclamația.

12:30 – Regele Charles al III-lea a semnat proclamația. Documentul a fost semnat și de prințul William și regina consoartă Camilla, în calitate de martori.

12:24 – În discursul său în fața Consiliului Privat, Charles al III-lea a anunțat moartea reginei Elisabeta a II-a.

„Este datoria mea să vă anunț moartea iubitei mele mame regine. Știu că întreaga lume îmi trimite simpatia pentru pierderea pe care am suferit-o. Este o mare consolare pentru mine (…) Pentru noi toți, ca familie, ca și pentru întreg regatul. Mama mea a dat dovadă de iubire pe durata întregii domnii (…) îi mulțumim pentru serviciul pe care l-a făcut”, și-a început discursul noul rege.

Regele s-a angajat să respecte tradiția de a-și preda moștenirea către Guvern, să respecte legile Marii Britanii și să primească sfatul Guvernului și Parlamentului.

„Simt îndatoririle și responsabilitățile care acum au fost preluate de mine (…) Voi căuta pace, armonie, și prosperitate pentru oameni (…) În acest scop, știu că voi fi ajutat de afecțiunea și loialitatea oamenilor care m-au chemat să devin suveran. Știu că voi fi ghidat de Consiliul și de Parlamentul ales (…) Confirm dorința și intenția de a preda moștenirea către Guvern, în ajutorul tuturor”, a declarat regele Charles al III-lea.

Totodată, regele a jurat protecție Bisericii Scoției.

12:06 – Foștii premieri s-au adunat la Palatul St James din Londra pentru ceremonie, inclusiv Gordon Brown, David Cameron, Boris Johnson și Theresa May. 

CITEȘTE ȘI: Regele Charles al lll-lea în primul discurs adresat naţiunii: De-a lungul vieţii ei, Majestatea sa Regina a fost o inspiraţie şi un exemplu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *