Tuesday, February 7, 2023
Jurnalism corect


Charles a devenit noul Rege al Marii Britanii / Primul mesaj transmis după moartea Reginei Elisabeta a II-a

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 8 septembrie 2022 Etichete: , , , , ,

Imediat după moartea Reginei Elisabeta a II-a, Charles, moștenitorul tronului, fost Prinț de Wales, a devenit Regele Marii Britanii.

Moartea mamei mele iubite, Majestatea Sa, Regina, e un moment de cea mai mare tristețe pentru mine și pentru toți membrii familiei mele. Deplângem profund trecerea în neființă a unui suveran prețuit și a unei mame mult iubite. Știu că pierderea ei va fi resimțită profund în toată țara, în Regat și în Commonwealth și de nenumărați oameni din întreaga lume.

În această perioadă de doliu și schimbare, eu și familia mea vom fi mângâiați și susținuți de respectul și afecțiunea profundă cu care a fost atât de larg cuprinsă Regina”, se arată în comunicatul Regelui Charles.

Charles a devenit liderul Comunității Națiunilor (Commonwealth), o asociație formată din 56 de state independente și 2,4 miliarde de persoane, și, pentru 14 dintre aceste țări, inclusiv Marea Britanie, șeful statului.

Jurnaliștii BBC au analizat pașii tradiționali și procedurali de urmat până la încoronarea noului Rege.

Primul pas va fi alegerea numelui. Charles va trebui să decidă dacă va domni ca Regele Charles al III-lea sau va alege un alt nume, ca bunicul său, George al VI-lea, al cărui prenume a fost Albert.

Charles va putea alege din cele 4 prenume ale sale: Charles Philip Arthur George.

În primele 24 de ore de la moartea mamei sale, Charles va fi proclamat oficial Rege, de către un consiliu format din consilierii Majestății Sale, dar și din reprezentanți ai autorităților britanice (Accession Council).

În cadrul întâlnirii, președintele Consiliului, parlamentarul Penny Mordaunt, va anunța moartea Reginei Elisabeta a II-a și va citi o proclamație ce ulterior va fi semnată de mai mulți înalți oficiali britanici, precum prim-ministrul Liz Truss.

După câteva zile, Consiliul se va întâlni din nou, iar de data asta Regele va fi prezent la reuniune, de unde va susține prima declarație în calitate de monarh.

Apoi, va fi făcută o proclamație publică prin care Charles va fi declarat noul Rege al Marii Britanii, de pe balconul Palatului St. James.

Apogeul va fi momentul încoronării, care, potrivit tradiției, va fi organizat în Westminster Abbey. Din cauza timpului necesar pregătirilor unui astfel de eveniment, încoronarea ar putea fi organizată la luni de la momentul în care Charles a devenit rege.

În cadrul încoronării, pe capul lui Charles va fi așezată Coroana Sfântului Edward – o coroană de aur, ce datează din 1661, piesa centrală a Bijuteriilor Coroanei, purtată doar în timpul evenimentului. Ulterior, noul Rege va depune jurământul în fața cetățenilor.

Charles a promovat în repetate rânduri turismul românesc și deține o casă de vacanță în Viscri, județul Brașov.

Sursă foto: Inquam Photos / Alberto Groşescu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW