CFR suspendă circulația unor noi trenuri, pentru combaterea răspândirii infecției cu COVID-19
CFR a anunțat că va suspenda temporar circulația unor trenuri de noapte şi garniturile conexe acestora, începând de luni, 23 martie, până pe data de 17 aprilie, cu posibilitatea de prelungire.
Decizia CFR a venit pe fondul emiterii Ordonanței Militare numărul 2, prin care s-a instituit ca între orele 22:00 – 6:00, circulația persoanelor în afara locuinței să fie permisă doar pentru deplasarea în interes profesional, pentru procurarea de bunuri de bază, asistență medicală care nu se poate amâna, îngrijirea copilului,asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori deces al unui membru de familie. Pentru verificarea motivelor de deplasare, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau declarații pe propria răspundere, care vor cuprinde nume, data nașterii, adresa, motivul deplasării. Fac excepție angajații din sistemul de ordine publică și securitate națională, guvernul și administrația prezidențială.
Lista garniturilor feroviare a căror circulație va fi suspendată
Nr. Tren | Stație Plecare | Stație Sosire | |
1757 | Bucureşti Nord | Suceava | |
1756 | Suceava | Bucureşti Nord | |
*1821 | Bucureşti Nord | Arad | |
1592 | Craiova | Bucureşti Nord | |
5581 | Vereşti | Botoşani | |
5584 | Botoşani | Vereşti | |
5481 | Bacău | Bicaz | |
5482 | Bicaz | Bacău | |
5566 | Suceava Nord | Botoşani | |
9301 | Videle | Roşiori Nord | |
9385 | Roşiori Nord | Craiova | |
9008 | Craiova | Bucureşti Nord | |
**9004 | Roşiori Nord | Bucureşti Nord | |
8397 | Constanţa | Mangalia | |
8380 | Mangalia | Constanţa |
Trenuri a căror circulație a fost suspendată anterior
Nr. crt. | Nr. Tren | Relaţia | |
1 | 8081 | Bucureşti Nord | Fundulea |
2 | 8080 | Fundulea | Bucureşti Nord |
3 | 8085 | Bucureşti Nord | Fundulea |
4 | 8084 | Fundulea | Bucureşti Nord |
5 | 5021 | Bucureşti Nord | Ploieşti Sud |
6 | 5026 | Ploieşti Sud | Bucureşti Nord |
7 | 9105 | Bucureşti Nord | Târgovişte |
8 | 9110 | Târgovişte | Bucureşti Nord |
9 | 9101 | Bucureşti Nord | Târgovişte |
10 | 9106 | Târgovişte | Bucureşti Nord |
11 | 2437 | Râmnicu Valcea | Lotru |
12 | 2438 | Lotru | Râmnicu Valcea |
13 | 9363 | Roşiori Nord | Alexandria |
14 | 9404 | Piatra Olt | Caracal |
15 | 9366 | Alexandria | Roşiori Nord |
16 | 2870 | Târgu Jiu | Rovinari |
17 | 2871 | Rovinari | Târgu Jiu |
18 | 2381 | Simeria | Săvârşin |
19 | 2386 | Săvârşin | Simeria |
20 | 3745 | Arad | Santana |
21 | 3746 | Santana | Arad |
22 | 4318 | Apa HM. | Satu Mare |
23 | 5601 | Iaşi | Suceava Nord |
24 | 5604 | Suceava Nord | Iaşi |
25 | 6404 | Iaşi | Bârlad |
26 | 6405 | Bârlad | Iaşi |
27 | 5402 | Bacău | Mărăşeşti |
28 | 5403 | Mărăşeşti | Bacău |
29 | 5414 | Bacău | Adjud |
30 | 5413 | Adjud | Bacău |
31 | 5627 | Suceava | Putna |
32 | 5620 | Putna | Suceava |
33 | 5622 | Putna | Suceava |
34 | 5735 | Suceava | Cacica |
35 | 5734 | Cacica | Suceava |
36 | 5738 | Cacica | Suceava |
37 | 5739 | Suceava | Cacica |
38 | 5703 | Suceava | Ilva Mică |
39 | 5702 | Ilva Mica | Suceava |
40 | 5444 | Paşcani | Bacău |
41 | 5443 | Bacău | Paşcani |
42 | 5473 | Bacău | Bicaz |
43 | 5474 | Bicaz | Bacău |
44 | 5467 | Bacău | Piatra Neamţ |
45 | 5464 | Piatra Neamţ | Bacău |
46 | 6451 | Ciurea | Iaşi |
47 | 6452 | Iaşi | Ciurea |
48 | 6453 | Ciurea | Iaşi |
49 | 6454 | Iaşi | Ciurea |
50 | 6455 | Ciurea | Iaşi |
51 | 6456 | Iaşi | Ciurea |
52 | 6457 | Ciurea | Iaşi |
53 | 6458 | Iaşi | Ciurea |
54 | 6459 | Ciurea | Iaşi |
55 | 6460 | Iaşi | Ciurea |
56 | 6461 | Ciurea | Iaşi |
57 | 6462 | Iaşi | Ciurea |
58 | 6463 | Ciurea | Iaşi |
59 | 6464 | Iaşi | Ciurea |
60 | 6465 | Ciurea | Iaşi |
61 | 6466 | Iaşi | Ciurea |
62 | 8592 | Călăraşi Sud | Ciulniţa |
63 | 8591 | Ciulniţa | Călăraşi Sud |
64 | 8594 | Călăraşi Sud | Ciulniţa |
65 | 8593 | Ciulniţa | Călăraşi Sud |
66 | 8385 | Constanţa | Mangalia |
67 | 8387 | Constanţa | Mangalia |
68 | 8391 | Constanţa | Mangalia |
69 | 8390 | Mangalia | Constanţa |
70 | 8394 | Mangalia | Constanţa |
71 | 8384 | Mangalia | Constanţa |
72 | 8153 | Urziceni | Slobozia Veche |
73 | 8154 | Slobozia Veche | Urziceni |
74 | 8585 | Slobozia Veche | Ciulniţa |
75 | 8586 | Ciulniţa | Slobozia Veche |
76 | 1505 | Bucureşti Nord | Buftea |
77 | 1506 | Buftea | Bucureşti Nord |
78 | 12539* | Coşlariu | Cluj Napoca |
Informații utile pentru călători
Pasagerilor li se recomandă ca înainte să plece la drum să se informeze cu privire la posibilele modificări aduse circulației trenurilor.
- 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- 021.319.0358 – Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord București;
- în aplicația TRENUL MEU (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren sau pe https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Trains), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic internațional / Mers tren internațional.
Cei care și-au cumpărat deja bilete de tren pentru rute internaționale pot solicita restituirea integrală a contravalorii legitimațiilor de călătorie.
„Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie„, mai menționează CFR Călători.
Sursa foto: Facebook / CFR
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 28182 additional Information to that Topic: mainnews.ro/cfr-suspenda-circulatia-unor-noi-trenuri-pentru-combaterea-raspandirii-infectiei-cu-covid-19/ […]