Stirile zilei

CFR Infrastructură anunţă că s-a finalizat străpungerea Tunelului Mureni de pe linia de cale ferată Braşov-Sighişoara

Reprezentanții CFR Infrastructură au anunțat finalizarea străpungerii Tunelului Mureni de pe linia de cale ferată dintre Brașov și Sighișoara. După încheierea lucrărilor, trenurile vor putea circula cu viteza de 160 de km/h pe tronsonul de cale ferată, parte a Coridorului Rin–Dunăre.

Tunelul Mureni este localizat între halta Mureni și stația Vânători, în județul Mureș. Are o lungime totală de 740,44 m, are cale dublă și a fost realizat prin Metoda Austriacă Nouă, tehnologie care permite controlul permanent al stabilității frontului și al deformării căptușelii.

„Lucrările principale finalizate includ: consolidarea terenului prin ancore și drenaje, excavarea secvențială, torcretarea frontului, execuția radierelor și aplicarea hidroizolației.

Etapele următoare vizează turnarea căptușelii interioare, montarea echipamentelor specifice și lucrările de finisare”, se precizează în comunicatul de presă emis de către oficialii CFR Infrastructură.

Tunelul este dotat cu căi de evacuare laterale, balustrade, iluminat de urgență și căptușeală rezistentă la incendiu, realizată prin încorporarea fibrelor de polipropilenă, respectând în acest fel standardele europene de siguranță.

Reabilitarea subsecțiunii 3 Cața–Sighișoara, din cadrul căii ferate Brașov-Simeria, este realizată de către Asocierea RailWORKS, formată din Alstom Transport S.A. – lider, Aktor S.A., Arcada Company S.A. și Euro Construct Trading 98 S.R.L.

Articole Recomandate

Back to top button