Wednesday, January 19, 2022
Jurnalism corect


CFR a semnat contractele de lucrări pentru creșterea vitezei de circulație la 120 km/h pe linia Buzău – Făurei

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 14 iulie 2021

CFR SA a încheiat, miercuri, cu asocierea Wiebe România – Swietelsky Construcții Feroviare două contracte de lucrări pentru creșterea vitezei de circulație între Buzău – Făurei (firul II), de la 30 de km/h la 120 km/h.

Valoarea celor două înțelegeri este de 41,7 mil. lei, sursa de finanțare fiind asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Lucrările de reînnoire a infrastructurii feroviare se vor executa prin ȋnlocuirea la rând a elementelor suprastructurii căii, pentru ridicarea restricţiei de viteză şi aducerea liniei ȋn parametrii tehnici proiectați, pe segmentul feroviar Buzău – Buzău Sud – Cilibia – Făurei, km 129+016 – km 167+700 (firul II). Perioada de execuție a lucrărilor este de maximum 180 de zile, de la emiterea ordinului de începere.

În prezent durata călătoriei unui tren Interregio între Buzău și Făurei (firul I) este de 41-45 de minute, iar după finalizarea lucrărilor pe firul II, trenurile Interregio vor circula cu viteza maximă de 120 km/h și vor parcurge cei aproximativ 40 km în 27 de minute.

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW