Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


CFR a lansat licitațiile pentru reabilitarea căii ferate București – Pitești

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 23 august 2022

Compania CFR Infrastructură a lansat marți, 23 august, licitațiile pentru contractarea lucrărilor de reabilitare a căii ferate București – Pitești pentru aducerea în parametrii în care a fost construită. Valoarea estimată a proiectului este de 663,6 milioane lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Cel mai rapid tren care pleacă din Gara de Nord spre Pitești parcurge cei 108 kilometri de cale ferată neelectrificată în 1 oră 36 min, o călătorie ceva mai lungă decât una făcută în urmă cu 20 ani. Situația s-ar putea schimba însă radical, atât din punctul de vedere al duratei de transport, dar și al confortului.

În Planul Național de Redresare și Reziliență sunt prevăzute fonduri, atât pentru reabilitarea căii ferate și aducerea sa în parametrii constructivi, cea ce va permite circulația cu viteze de până la 120 km/h, cât și pentru achiziția de trenuri noi, alimentate cu hidrogen.

CFR lansează licitații pentru reabilitare

Într-un comunicat transmis marți, 23 august, CFR Infrastructură a anunțat lansarea în sistemul de achiziții publice centralizate a trei licitații pentru lucrări de reabilitare a căii ferate București – Pitești.

Chitila – Ciocănești (firul II) – Ciocănești – Titu (firul I si II), de la km 10+600 la km 49+780 (linii curente și directe din statiile Săbăreni, Ciocănești și Ghergani). Valoarea estimată: 289 milioane lei fără TVA

Titu – Călinești – Golesti (firul I și II), de la km 49+980 la km 95+000 (linii curente si directe din statiile Fusea, Mătăsaru, Găești, Leordeni și Călinești). Valoarea estimată: 374 milioane lei fără TVA

Călinești – Golești – Pitești, de la km 95+000 la km 107+575, inclusiv liniile 1a, 1b, 5 și 6 din stația Golești. Valoarea estimată: 82 milioane lei fără TVA.

Contractele presupun executa lucrările de înlocuire la rând a următoarelor elemente componente ale suprastructurii căii: sină, aparate de cale, piese pentru aparate de cale, cupoane de tranziție, traverse normale si speciale din lemn (pentru aparate de cale si poduri), contrașine pod, platelaj metalic, ambutisat și neambutisat pentru poduri, traverse de beton complet echipate, dale elastice pentru treceri la nivel, material mărunt, piatră spartă, inclusiv lucrări pentru realizarea căii fără joante.

Guvernul a aprobat achiziția a 12 trenuri alimentate cu hidrogen

Guvernul României a aprobat, în ședința din 20 iulie, achiziția a 12 trenuri noi alimentate cu hidrogen, cu o capacitate de 160 locuri, costurile totale ale proiectului fiind de 973 milioane de euro, fără TVA.

noile trenuri pe hidrogen vor asigura:
– Trenuri la 30 de minute între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni
– Trenuri la 30 de minute între Gara de Nord – Chitila – Săbăreni și Titu
– Trenuri la o oră între București – Găești – Pitești
– Trenuri la o oră între București și Târgoviște
– Patru trenuri pe zi între București – Slatina – Craiova prin Pitești

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW