Cetățeni străini fără drept de a călători în Spațiul Schengen, depistați de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din PTF Nădlac au depistat în urma activităților de control, patru cetățeni din Afganistan, Siria și Iran fără drept de a călători în spațiul Schengen.
Potrivit autorităților, în data de 22.01.2025, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean român, alături de care călătoreau, în calitate de pasageri, patru cetățeni străini, care nu dețin documente pentru a călători în spațiul Schengen.
În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au identificat cei patru pasageri ca fiind cetățeni din Afganistan, Siria și Iran, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini și trafic de migranți pentru cetățeanul român, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.