Sunday, July 21, 2024
Jurnalism corect


Cererea lui Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu a fost respinsă

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 9 iulie 2024 Etichete: , ,

Judecătoria Mangalia a respins marți cererea lui Vlad Pascu, responsabil de accidentul mortal de la 2 Mai, de a înlocui arestul preventiv cu arestul la domiciliu. Hotărârea nu este însă definitivă.

”În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 362 alin. 1 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpatul Pascu Matei Vlad, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului,” se arată în minuta Judecătoriei Mangalia. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pe 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39 și, în jurul orei 5:25, în apropierea localității 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. Accidentul s-a soldat cu decesul a doi tineri și rănirea altor trei. După incident, Pascu a părăsit locul accidentului și a fost ulterior găsit de polițiști în Vama Veche. Ancheta a relevat că acesta se afla sub influența mai multor substanțe interzise, inclusiv cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată în octombrie, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Dosarul său a fost înaintat Judecătoriei Mangalia pentru soluționare, iar următorul termen este programat pentru 14 august.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW