Cererea lui Marcel Ciolacu de a fi declarat luptător cu rol determinant la Revoluția din decembrie 1989, respinsă
Specialişti din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor au respins cererea premierului Marcel Ciolacu de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţia din decembrie 1989. Membrii comisiei speciale au opinat că premierul nu întruneşte condiţiile necesare.
Subiectul a fost relatat prima dată de G4Media, care notează că decizia comisiei speciale din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a fost luată în 22 iunie, la o săptămână după ce Marcel Ciolacu a devenit premier.
Potrivit documentului oficial, în prima parte a şedinţei, comisia specială a rezolvat situaţia incompatibilităţii secretarului de stat Mihai Iulia Dodu care, de drept, ar fi trebuit să fie preşedintele comisiei.
Acesta a fost însă înlocuit, ”având în vedere faptul că în prezenta speţă se discută reanalizarea cererii administrative (…) a domnului Ion Marcel Ciolacu care în prezent ocupă funcţia de prim-ministru al României şi faţă de care domnul secretar de stat se află în raport de subordonare”.
Documentul citat notează faptul că Marcel Ciolacu a depus cererea de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţie în 2 aprilie 2019 şi a fost admisă, cu majoritate de voturi, de către fosta comisie, la data de 15 aprilie 2019.
Ciolacu susține că nu a cerut bani de la statul român pentru că a fost revoluționar
Procedura nu a fost finalizată din cauza verificărilor pe care le-a făcut DNA, însă în marie 2023 procurorii au dispus clasarea cauzei.
În acest context, actuala comisie a reluat discutarea cererii lui Marcel Ciolacu, dar, cu majoritate de voturi, a decis că acesta nu întruneşte condiţiile necesare.
„în urma verificării înscrisurilor din dosarul administrativ, comisia constată că, în perioada 14-22 decembrie 1989, domnul Ion Marcel Ciolacu nu a îndeplinit condiţia cumulativă de a ocupa şi apăra obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute până la fuga dictatorului, respectiv ora 12.10, motiv pentru care comisia respinge cererea”, se arată în document.
Statutul de revoluţionar al lui Marcel Ciolacu a iscat controvense încă de acum câţiva ani.
Recorder a scris că liderul PSD are certificat de revoluţionar şi a cerut preschimbarea pentru a avea dreptul la indemnizaţie, solicitând titlul de ”Luptător cu Rol Determinant”.
„Diferenţa dintre cele două titluri este că cel pe care l-a solicitat anul acesta vine la pachet cu o indemnizaţie lunară de 2.000 de lei. În anii ’90, Ciolacu a primit, în baza titlului de revoluţionar, şi un hectar de teren pe raza comunei buzoiene Săpoca, pe care ulterior l-a vândut”, scria, în 2019, Recorder.
„Niciodată nu am vorbit despre acest lucru. Eu în municipiul Buzău am participat la Revoluţie. Sunt membrul unui club, Club 22 Buzău, sunt, mi se pare, doar 52 de membri. Suntem cei care am apărat şi am acţionat în raza Palatului Comunal al municipiului, nu am fost niciodată contestat, nu am făcut niciodată o fală din asta, dar acum nu-mi cereţi să îmi fie şi ruşine. Nu am solicitat niciodată nicio indemnizaţie pentru acest lucru de la statul român. Mă consider îndreptăţit să las copilului meu să arate şi el la nepoţi că bunicul lor sau străbunicul lor a făcut ceva pentru această ţară. Niciodată de când sunt în politică, niciodată eu nu am declarat că sunt revoluţionar, că ce fapte am făcut în acele zile”, a replicat liderul PSD.
Ciolacu a susţinut că nu a cerut niciun ban statului român pentru că a fost la Revoluţie
„Nu sunt apărut în niciun decret. Nu îmi faceţi o vină pentru că nu am murit sau pentru că nu am stat în casă de Revoluţie. Sunt mândru că am fost la Revoluţie, nu am cerut niciun ban statului român pentru faptul că am fost la Revoluţie, dar nu mă faceţi vinovat pentru lucrul acesta pentru că nu vă permit”, a explicat Marcel Ciolacu.
Sursă foto: Guvernul României
Comentarii