Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, inaugurat luni la București. Președintele, premierul și secretarul general adjunct al NATO, printre invitați
Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) va fi inaugurat luni la București, printr-un eveniment găzduit de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. La inaugurare vor participa președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geaonă, și vicepreședintele Comisiei Europene pentru relații interinstituționale și prognoză, Maroš Šefčovič.
„Găzduirea de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a ceremoniei de inaugurare a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), cu participarea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, care va inaugura Centrul în prezența Prim-ministrului României, domnul Florin Cîțu, a secretarului general adjunct al NATO, domnul Mircea Geoană, și a vicepreședintelui Comisiei Europene pentru relații interinstituționale și prognoză, domnul Maroš Šefčovič – sediul E-ARC (Str. Vasile Lascăr, nr. 52)”, potrivit Agendei MAE.
Evenimentul va fi urmat de alocuțiunile oficialilor.
Ce reprezintă E-ARC
„E-ARC va reprezenta o platformă pentru o abordare strategică integrată în ce privește reziliența și va permite dezvoltarea de programe și inițiative în domeniu, axate pe trei piloni:
- combaterea și reducerea riscurilor prin anticipare și adaptare;
- dezvoltarea de instrumente analitice și bune practici;
- cooperarea practică în cercetare, educație, pregătire profesională și exerciții comune.
Pentru început, E-ARC va funcționa ca instituție publică națională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, urmând a fi deschis participării altor state din UE, NATO sau partenerilor acestor organizații care doresc să se alăture demersului, pentru coordonarea acțiunilor și valorificarea bunelor practici în materie. În cadrul Centrului cu sediul la București urmează să-și desfășoare activitatea cercetători și experți români și străini, recunoscuți pentru expertiza lor în domeniu.
E-ARC va coopera, în mod activ, atât cu instituții publice, cât și cu mediul privat, cu cel universitar și cu societatea civilă pentru a facilita dezvoltarea unei abordări privind reziliența la nivelul societății.
În prima etapă de activitate, E-ARC urmează să operaționalizeze o serie de grupuri de lucru pe următoarele teme: – reziliența societală; – reziliența în domeniul tehnologiilor emergente și disruptive; – reziliența sistemelor de comunicații și a noilor ecosisteme tehnologice; – reziliența la crize și urgențe complexe; – reziliența asigurării continuității guvernării și a serviciilor esențiale; -reziliența infrastructurii de transporturi; – reziliența statelor din vecinătatea NATO și UE la influențele antioccidentale ale actorilor statali și non-statali”, potrivit unui comunicat transmis de MAE, pe 19 mai.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/centrul-euro-atlantic-pentru-rezilienta-inaugurat-luni-la-bucuresti-presedintele-premierul-si-secretarul-general-adjunct-al-nato-printre-invitati/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/centrul-euro-atlantic-pentru-rezilienta-inaugurat-luni-la-bucuresti-presedintele-premierul-si-secretarul-general-adjunct-al-nato-printre-invitati/ […]