Monday, September 26, 2022
Jurnalism corect


Cehia îi va lua locul Federației Ruse în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 10 mai 2022

Republica Cehă îi va lua locul Federației Ruse în Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU), notează CNN.

Republica Cehă a fost singurul candidat care și-a dorit să îi ia locul Federației Ruse, după ce statul condus de Vladimir Putin a fost suspendat în contextul invaziei din Ucraina. Înlocuirea Rusiei cu Cehia a fost aprobată cu 157 de voturi „pentru” și 23 de abțineri.

Pe 7 aprilie, 93 de state din cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite au votat „pentru” suspendarea Rusiei din cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului, din cauza „violărilor grosolane și sistematice ale drepturilor omului”, în contextul războiului din Ucraina.

Din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU fac parte: Coasta de Fildeș, Gabon, Libia, Malawi, Mauritania, Namibia, Senegal, Sudan, China, Indonezia, Japonia, Insulele Marshall, Nepal, Pakistan, Coreea de Sud, Uzbekistan, Armenia, Republica Cehă, Ucraina, Bolivia, Cuba, Brazilia, Venezuela, Franța, Germania, Țările de Jos, Marea Britanie, Camerun, Argentina, Benin, Finlanda, Gambia, Honduras, Eritrea, India, Kazahstan, Lituania, Luxemburg, Malaezia, Muntenegru, Paraguay, Qatar, Somalia, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite ale Americii.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW