Friday, April 19, 2024
Jurnalism corect


CEDO: Vaccinarea obligatorie este necesară într-o societate democratică / Valeriu Gheorghiță: Nu e cazul de acest lucru, nici nu a fost pusă în discuție, vreodată, în România

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 8 aprilie 2021

Curtea Europeană a Drepturilor Omului susține că vaccinarea obligatorie este necesară într-o societate democrată pentru a proteja drepturile și libertățile celorlalți, dar și când vine vorba de siguranță și sănătate publică. Decizia vine după ce părinții unor copii din Republica Cehă au sesizat CEDO pentru că li s-a refuzat înscrierea la grădiniță pe motiv că nu erau vaccinați. 

Principiul de solidaritate socială care poate justifica să le fie impusă vaccinarea tuturor, chiar şi celor care se consideră mai puţin ameninţaţi de boală, câtă vreme este vorba despre protejarea celor mai vulnerabile persoane”, este un principiu sprijinit de CEDO.

CEDO arată că vaccinarea obligatorie a copiilor în Cehia cu un vaccin ce protejează împotriva a nouă boli, printre care tetanos, poliomielită sau difterie, nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește „dreptul la respectarea vieții private”.

Politica de vaccinare urmăreşte obiective legitime de protejare a sănătăţii, precum şi a drepturilor celuilalt, prin faptul că îi protejează atât pe cei care primesc vaccinurile respective, cât şi pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale”, arată CEDO.

Judecătorii mai arată, în acest caz, că, deși refuzul de a permite copiilor să se înscrie la grădiniță aduce pierderea unei ocazii cruciale pentru ei de dezvoltare a personalității, ar fi vorba de o măsură preventivă, ale cărei efecte au fost limitate în timp.

Decizia CEDO poate fi consultată aici.

Valeriu Gheorghiță a declarat, joi, că vaccinarea împotriva COVID în România nu va fi obligatorie, precizând că este gratuită și voluntară.

Nu e cazul de acest lucru, nici nu a fost pusă în discuție, vreodată, în România. Vaccinarea este gratuită, voluntară și se face cu vaccinuri autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW