Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ce venituri suplimentare vor fi luate în considerare la stabilirea sau recalcularea pensiilor

By Oprea Ioana , in Stirile zilei , at 17 iulie 2024

Noua Lege a pensiilor, care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, prevede, printre altele, că la stabilirea și/sau recalcularea pensiilor vor fi valorificate și o serie de venituri nepermanente pentru care s-au plătit contribuții sociale, dar care nu erau luate în calcul pe actuala lege

Ioana Oprea

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a făcut o serie de precizări referitoare la sporurile, indemnizațiile, primele, orele suplimentare si alte majorări ale retribuțiilor tarifare care vor fi valorificate, potrivit Legii 360/2023, la stabilirea noilor pensii și/sau la recalcularea pensiilor aflate deja în plată.

„Noua Lege a Pensiilor recunoaște drepturile pensionarilor astfel încât sunt valorificate în calculul pensiei veniturile contributive care anterior nu erau luate în calcul (de exemplu, sporuri nepermanente, prime, premii, al 13-lea salariu, ore suplimentare, acord global etc.) și care sunt prevăzute în HG nr. 181/2024 (n. red. Normele metodologice de aplicare a Legii 360/2023)”, precizează CNPP pe site-ul propriu.

Veniturile nepermanente care vor conta la pensie

Potrivit sursei citate, veniturile nepermanente care vor fi luate în calcul de la 1 septembrie la stabilirea și/sau recalcularea pensiei sunt: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; premiile anuale şi cele acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; al 13-lea salariu; formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor; indemnizaţiile de muncă nenormată; alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.

Până acum, aceste venituri în plus la salarii, care nu aveau un caracter permanent, dar pentru care s-au plătit contribuții sociale, nu erau luate în considerare la stabilirea cuantumului pensiei. Noua Lege a Pensiilor stabilește însă că și aceste venituri vor fi luate în calcul atât în cazul noilor pensii (cei care vor ieși la pensie după 1 septembrie 2024), cât și al celor deja în plată, care vor fi recalculate. Aceasta este, de fapt, o a doua recalculare, după cea care îi vizează pe toți pensionarii și care presupune o nouă formulă de calcul.

Există o noutate în lege, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună. Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat contribuții de asigurări sociale”, declara Daniel Baciu, șeful CNPP.

Cine are nevoie de adeverințe la recalcularea pensiilor

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii menționează că, în cazul actualilor sau viitorilor pensionari, pentru perioadele de după 1 aprilie 2001 nu sunt necesare documente justificative pentru aceste venituri nepermanente, deoarece informațiile sunt deja stocate în bazele de date electronice. De asemenea, nu trebuie să prezinte aceste adeverințe nici pensionarii care le au în dosarele de pensie și ale căror pensii vor fi recalculate din oficiu, conform documentelor deja existente.

CNPP menționează că, în schimb, cei care nu au aceste documente la dosarele de pensie  trebuie să le solicite de la angajator (dacă acesta mai este în activitate), care este obligat, conform Codului Muncii, să le elibereze, după care beneficiarii trebuie să le depună la Casele Teritoriale de Pensii. Dacă pensionarul are venituri nepermanente de dinainte de aprilie 2001, iar angajatorul nu mai este în activitate, atunci el  trebuie să se adreseze operatorilor privați care au preluat arhivele și care trebuie să elibereze adeverințele respective.

Potrivit CNPP, adeverinţele prin care se dovedesc aceste sporuri trebuie întocmite conform modelului prevăzut în Anexa 6 la Legea 360/2023 și trebuie să cuprindă datele de identificare ale solicitantului, denumirea angajatorului, perioada în care a lucrat, în ce meserie, funcție sau specialitate, apoi denumirea sporurilor (procentul sau suma acordată), precum și luna/anul în care au fost acordate, dar și temeiul legal în care au fost date.

De asemenea, adeverinţele trebuie să aibă un număr, data eliberării, ştampila unităţii, precum şi semnătura celui care eliberează adeverința în numele societății.

Adeverințele pot fi depuse și după 1 septembrie, fără termen limită

Casa Națională de Pensii mai face precizarea că adeverințele pot fi depuse în continuare și după 1 septembrie 2024 la dosarele de pensii, fără un termen limită, iar drepturile rezultate din noile documente vor fi acordate cu data de întâi a lunii următoare.

Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu trebuie să prezinte adeverințe la Casele Teritoriale de Pensii, mai menționează CNPP.

Prima recalculare a pensiilor îi vizează pe toți actualii pensionari și ar urma să fie încheiată până cel târziu la data de 1 septembrie. Noua formulă de calcul al pensiei conține două elemente: valoarea punctului de referință (VPR), care la momentul intrării în vigoare a legii, respectiv 1 septembrie, va fi de 81 de lei, și punctajul total. Astfel, VPR se înmulțește cu numărul total de puncte, care reprezintă suma punctelor de contributivitate, a punctelor de stabilitate (altă noutate a legii) și a punctelor din perioadele asimilate și necontributive.

Punctele de necontributivitate se referă la anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an), iar punctele de contributivitate, la anii în care persoana a contribuit efectiv la sistemul de pensii (un punct pentru fiecare an).

Punctele de stabilitate sunt cele calculate pentru fiecare an lucrat peste stagiul de cotizare de minim 25 de ani, respectiv 0,50 puncte/an pentru fiecare an între al 26-lea și al 30-lea inclusiv, 0,75 puncte/an pentru fiecare an între al 31-lea și al 35-lea inclusiv și 1 punct/an pentru fiecare an din intervalul de la al 36-lea înainte.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii