Friday, April 19, 2024
Jurnalism corect


Ce spune Florin Cîțu despre relaxarea restricțiilor anti-COVID

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 23 februarie 2022

Florin Cîțu, liderul PNL și președintele Senatului, a declarat miercuri, 23 februarie, că este de acord cu eliminarea unor restricții impuse în contextul pandemiei, cum ar fi renunțarea la obligativitatea măștii de protecție în aer liber, dar decizia trebuie să fie luată după discuții cu specialiștii din domeniu.

„Restricțiile au fost introduse în urma unor propuneri făcute de specialiști. Bineînțeles că nu le-am dus la 100% din ce au propus specialiștii, au fost și decizii politice pe care le-am luat, de aceea am ținut economia deschisă.

Acum, dacă venim invers, cred că tot specialiștii ar trebui să ne spună ce trebuie să facem (…) Trebuie să fie pe primul loc sănătatea românilor, de fiecare dată. Dacă acum sunt condiții să renunțăm la unele dintre restricții, masca-n spațiul public, o susțin, dar aș vrea mai întâi specialiștii să vină să ne spună dacă se poate. Eu cred că se poate. Apoi luăm o decizie politică”, a declarat Cîțu, întrebat cum vede renunțarea la restricțiile pandemice, în cotnextul în care Marcel Ciolacu, liderul PSD, a spus că starea de alertă nu ar mai trebuie prelungită pe teritoriul țării.

Întrebat concret despre starea de alertă, care permite impunerea mai multor măsuri anti-pandemie, Cîțu a evocat din nou specialiștii, care „nu trebuie să lipsească” de la masa discuțiilor privind necesitatea stării de alertă.

Marcel Ciolacu a declarat luni, 21 februarie, că nu ar mai exista motive pentru prelungirea stării de alertă, impusă în contextul pandemiei de coronavirus, menționând, în schimb, că nu a dezbătut propunerea cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Nu am avut discuţia cu domnul Rafila, dar în schimb pot să vă spun părerea mea, foarte sincer. Cred că starea de alertă nu mai trebuie prelungită pe teritoriul României(…)Cred că trebuie să intrăm în aceeaşi logică ca restul Europei”, a declarat Marcel Ciolacu, luni.

Liderul PSD arată că românii ar trebui în continuare să se vaccineze cu cel puțin o doză de ser anti-COVID, dar l-a lăudat pe Alexandru Rafila pentru modul în care a gestionat valul 5 al pandemiei de coronavirus.

„Vedeţi ce măsuri s-au luat de când a venit domnul Rafila şi ce măsuri nu s-au luat până să vină domnul Rafila. E foarte greu să recîştigi credibilitatea românilor, după un şir întreg de gafe şi de necomunicare”, a precizat președintele PSD.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW