Saturday, December 5, 2020
Jurnalism corect


Ce se întâmplă cu elevii care au temperatura mai mare de 37,3 grade la Bacalaureat sau Evaluarea Națională? Soluția găsită de Ministerul Educației

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 28 mai 2020 Etichete: , ,

Elevii care au temperatura corporală mai mare de 37,3 grade la Bacalaureat sau Evaluarea Națională ar putea susține susține examenul într-o altă sală, pentru a fi izolați de ceilalți, sau mai târziu, fiindu-le atribuit subiectul de rezervă, a anunțat miercuri seară, ministrul Educației, Monica Anisie.

„Dacă reprezentanții Ministerului Sănătății spun că, dacă se depășește temperatura de 37,3, este bine să nu intre în școală elevul sau un cadrul didactic, cred că trebuie să respectăm aceste reguli. Am primit recomandări cu privire la măsurile necesare redeschiderii creșelor, after-school-urilor, căminelor și aici e prevăzut clar că acele persoane care au temperatura înregistrată de 37,3, se recomandă reluarea măsurării temperaturii după o perioadă de 2-5 minute. (…) Ne-am gândit că s-ar putea să existe o sală de clasă pentru acei elevi care doresc să intre la examen și să fie izolați de toți ceilalți, să susțină probele, sau pot da proba mai târziu, cu subiectul de rezervă, cum de altfel s-a mai întâmplat și în anii trecuți,” a spus Monica Anisie la Digi24.

Monica Anisie spune că elevii confirmați cu COVID-19, cei aflați în izolare sau cu afecțiuni cronice vor susține examenul printr-o procedură specială de care Ministerul Educației o va definitiva în perioada care urmează.

„Există prevederi în cadrul metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor naționale, de Bacalaureat sau Evaluare Națională. Acolo sunt prevederi clare cu privire la elevii care se află în izolare sau cei care sunt confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au afecțiuni cronice sau cei care prezintă un anumit risc de infecție sau de a dezvolta complicații. Vor susține probele conform unei proceduri speciale pe care Ministerul Educației o realizează în această perioadă, alături de reprezentanții Ministerului Sănătății,” a spus ministrul Educației, Monica Anisie.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW