Ce ne așteaptă după scumpirile care dau fiori | Expert: Dacă avem stocuri de ulei, de ce a crescut prețul?
Datele alarmante publicate de INS, potrivit cărora inflația a ajuns la 8,5% , gazele s-au scumpit cu aproape 50% iar alimentele cu peste 8 procente îi îngrijorează pe specialiști. În combinație cu efectul războiului provocat de Rusia în Ucraina, efectele în domeniul economic ar putea fi din ce în ce mai devastatoare. Dragoș Frumosu, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, a explicat pentru Main News ce urmează în România și ce măsuri consideră angajații din domeniu că trebuie luate.
Frumosu avertizează că numărul șomerilor ar putea crește în perioada următoare.
„Dacă lucrurile nu se rezolvă, dacă nu se găsesc anumite soluții, riscul este ca, de prin luna mai-iunie, foarte multe unități, mai ales cele de nivel mic, de activitate redusă, sau spre mediu, se pot închide și pot duce inclusiv la creșterea numărului de șomeri. Pentru că impactul vis-a-vis de creșterea de prețuri și ceea ce se întâmplă la nivel geopolitic între Rusia și Ucraina va conduce în mod cert la debusolări, atât din punct de vedere al materiei prime, cât și din punct de vedere al procesării”, susține specialistul.
Ce e de făcut
Întrebat ce măsuri trebuie să ia autoritățile de la noi din țară, Dragoș Frumosu a vorbit despre energie și de eliminarea accizelor, printre altele.
„Din punctul nostru de vedere, în primă fază ar trebui luate măsuri care să însemne plafonarea prețurilor la energie, gaze, măcar până la finalul anului, reducerea TVA-ului la energie, gaze și al accizelor la combustibil. Discutăm de combustibil, în mod cert, pentru industrie și agricultură. Este nevoie de eliminarea accizelor pentru consumul de combustibil în agricultură și în transportul de mărfuri, pentru că problema este destul de gravă. Efectele pe care le întâlnim în industria alimentară le întâlnim și la comercianți. Și ei suferă de același lucru. Reducerea acestora și, în același timp, dacă vreți, și alte măsuri, noi ne-am gândit inclusiv la salariile angajaților din industria alimentară”, spune el.
Dragoș Frumosu cere și măsuri pentru agricultură.
„Avem nevoie de un sprijin real acordat și micilor producători din agricultură. Guvernanții trebuie să ia măsuri care să ne protejeze din punct de vedere al materiei prime pentru hrană, cereale în primul rând. Din punctul nostru de vedere, ar trebui ca într-un ritm rapid să reabilităm sistemul de irigații, distrus de 30 de ani. Avem nevoie de luarea unor măsuri care să permită funcționarea cel puțin unui combinat de îngrășăminte în România, pentru că efectele care vin din acest război, 30% din piața cerealelor și chiar 30% de îngrășăminte, Rusia interzicând exportul, repercusiunile asupra agriculturii la nivel mondial vor fi influențate”, declară Frumosu.
Efectul sancțiunilor
Specialistul explică faptul că sancțiunile fără precedent impuse Rusiei după invadarea Ucrainei au efect și în celelalte țări.
„Orice măsură restrictivă o iei împotriva Rusiei la nivel mondial are repercusiuni negative asupra economiei fiecărui stat. Nu avem curajul să spunem că sunt state care cer restricții, dar sunt bine pregătite cu rezerve de stat de cereale și alte alimente, timp în care România, chiar dacă spunem că avem stocuri, avem rezerve, vreau să răspund acestor afirmații cu o singură întrebare: Dacă avem stocuri de ulei, de ce a crescut prețul uleiului atât de mult? E fabricat și produs până la 1 noiembrie, cu prețurile vechi. De ce pe rafturi a crescut cu aproape 30%? Sunt efecte negative și specualții care bagă panică în populație și n-ar trebui să intrăm în panică (…) pentru că eu nu știu dacă o familie consumă mai mult de 1 litru de ulei pe săptămână”, concluzionează el.
Statistici alarmante
Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, inflația a ajuns la 8.5% în februarie.
În intervalul februarie 2021 – februarie 2022, preţurile au crescut la:
- gaze naturale: + 44,94%
- uleiul comestibil: +26,12%
- cartofi: 30,58%
- combustibili: 27,24%
- făină: 16,38%
- mălai: 19,23%
CITEȘTE MAI MULTE: Rata anuală a inflației a ajuns la 8,5% în februarie / Scumpiri pe bandă rulantă la produsele alimentare
Foto: Ziarul de Iași
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/ce-ne-asteapta-dupa-scumpirile-care-dau-fiori-expert-daca-avem-stocuri-de-ulei-de-ce-a-crescut-pretul/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 69606 more Info on that Topic: mainnews.ro/ce-ne-asteapta-dupa-scumpirile-care-dau-fiori-expert-daca-avem-stocuri-de-ulei-de-ce-a-crescut-pretul/ […]
As soon as I discovered this site I went on reddit to share some of the love with them.
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/ce-ne-asteapta-dupa-scumpirile-care-dau-fiori-expert-daca-avem-stocuri-de-ulei-de-ce-a-crescut-pretul/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/ce-ne-asteapta-dupa-scumpirile-care-dau-fiori-expert-daca-avem-stocuri-de-ulei-de-ce-a-crescut-pretul/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/ce-ne-asteapta-dupa-scumpirile-care-dau-fiori-expert-daca-avem-stocuri-de-ulei-de-ce-a-crescut-pretul/ […]