PoliticStirile zilei

Ce mesaje de felicitare a primit Nicușor Dan din partea liderilor internaționali?

Nicușor Dan va deveni noul președinte al României după ce a câștigat turul al doilea cu 53,60% dintre voturi. El a fost felicitat de mai mulți actuali și foști lideri europeni.

Prima felicitare la nivel internațional a primit-o din partea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Lidera de la Chișinău a subliniat în mesajul său legăturile dintre cele două țări.

„Republica Moldova și România se bazează una pe alta – și la bine, și la greu”, a scris aceasta.

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova l-a felicitat și el pe Nicușor Dan.

„Mulțumesc tuturor moldovenilor cu cetățenie română, din țară și din diasporă, care au ieșit la vot și au demonstrat încă o dată că suntem puternici când ne unim pentru un viitor european, în pace și libertate”, a scris înaltul oficial.

Și premierul Poloniei, Donald Tusk, i-a transmis un mesaj în limba română, engleză și poloneză.

„Felicitări, Nicușor Dan! Trăiască România liberă!”, a postat acesta.

De asemenea, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a scris viitorului șef al statului după confirmarea rezultatelor scrutinului.

„Cele mai calde felicitări lui Nicușor Dan pentru victoria sa din această seară! Poporul român a ieșit masiv la urne. Ei au ales promisiunea unei Românii deschise, prospere, într-o Europă puternică. Împreună, haideți să respectăm această promisiune. Aștept cu nerăbdare să lucrăm”, a transmis aceasta.

António Costa, președintele Consiliului European, l-a felicitat și el pe Nicușor Dan, încheindu-și mesajul cu o urare în limba română.

„De la primărie la masa Consiliului European. Felicitări sincere lui Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din România. Acesta este un semnal puternic al atașamentului românilor față de proiectul european. Aștept cu nerăbdare să colaborăm pentru o Europă mai bună și o Românie mai bună. Sincere felicitări!”, a scris înaltul oficial.

Un mesaj în limba română a transmis și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

„Felicitări, Nicușor Dan! Știu că, sub conducerea ta, România va deveni tot mai puternică și va continua să modeleze Europa noastră. Aștept cu nerăbdare să colaborăm pentru o Europă mai inteligentă, mai puternică și mai sigură”, a declarat lidera legislativului european.

Și președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a felicitat în limba română pe noul șef de stat al României.

„L-am sunat pe Nicușor Dan și l-am felicitat pentru alegerea sa în fruntea României.

În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană.

Franța va fi alături de dumneavoastră pentru a consolida parteneriatul nostru și pentru a lucra împreună pentru o Europă mai puternică, mai suverană și mai independentă”, a transmis liderul de la Palatul Élysée.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a numărat și el printre liderii care au transmis mesaje în limba română în urma alegerilor prezidențiale din țara noastră.

„Felicitări Nicușor Dan pentru victoria istorică la alegerile prezidențiale din România.

Pentru Ucraina – în calitate de vecin și prieten – este important să aibă România ca partener de încredere. Suntem încrezători că așa va fi. Prin colaborare, putem întări ambele noastre țări și Europa noastră.

Vom avea întotdeauna un mare respect pentru România și pentru poporul român, mai ales având în vedere sprijinul pe care l-am primit în cea mai dificilă perioadă din istoria noastră.

Dragi români, puteți conta pe Ucraina ca pe un vecin și partener bun. Putem depăși orice provocare dacă suntem uniți și puternici.

Aștept cu nerăbdare să dezvoltăm în continuare parteneriatul strategic dintre națiunile noastre prietene, pentru stabilitatea, securitatea și prosperitatea lor”, a scris liderul de la Kiev.

Și președintele Bulgariei, Rumen Radev, i-a scris viitorului său omolog, subliniind legăturile dintre cele două țări.

„Felicitări lui Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor pentru funcția de Președinte al României.

Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida și mai mult relațiile de bună vecinătate și parteneriatul strategic dintre țările noastre, membre ale UE și NATO”, a transmis acesta.

Nicușor Dan a fost felicitat și de către fostul premier francez Gabriel Attal.

„Este  victoria libertății și a statului de drept. Este victoria unui popor suveran în fața tuturor încercărilor de ingerință. Acest rezultat este o nouă respingere categorică a celor care afirmă că victoria extremelor este inevitabilă. În fața acestor vânturi nefaste, poporul se ridică și alege libertatea, democrația și Europa”, a scris fostul lider la guvernului de la Paris.

Articole Recomandate

Back to top button