Ce activități sunt interzise în jurul secțiilor de votare și ce amenzi riscă cei care încalcă regulile
În contextul Alegerilor Prezidențiale 2024, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) mobilizează zeci de mii de cadre, inclusiv polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră, pentru a asigura protecția secțiilor de votare, materialelor electorale și a buletinelor de vot.
De asemenea, președintele secției de votare are un rol esențial în asigurarea ordinii, având autoritatea de a aplica măsuri în cazul încălcării normelor. De exemplu, staționarea nejustificată în zona de protecție a secției de votare, în afară de persoanele autorizate, poate atrage amenzi de 1.500 – 4.500 de lei. Aceleași amenzi se aplică și pentru comercializarea sau consumul de alcool în această zonă, dar și pentru continuarea propagandei electorale.
Infracțiunile grave, cum ar fi mita electorală sau votul multiplu, sunt pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar utilizarea de acte de identitate false sau buletine de vot contrafăcute atrage aceleași sancțiuni. În plus, pentru a preveni votul ilegal, se va utiliza un sistem informatic care monitorizează prezența la vot, făcând astfel mult mai ușoare depistarea tentativelor de fraudă.
Care sunt contravențiile electorale și ce amenzi riscă cei care le încalcă
– înscrierea cu bună ştiinţă a unui alegător în mai multe liste electorale permanente, înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot – amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei;
– păstrarea listelor electorale permanente în condiţii necorespunzătoare; amendă de la 1.000 lei la 2.500;
– efectuarea de operaţiuni în listele electorale permanente de către persoane neautorizate – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale permanente, a listelor electorale suplimentare sau a extraselor din listele electorale – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– nerespectarea dispoziţiilor art. 39 alin. (4) care prevede: „Pot efectua sondaje de opinie la ieşirea de la urne institutele de sondare a opiniei publice sau societăţile comerciale ori organizaţiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie şi care sunt acreditate de Biroul Electoral Central, prin decizie, în acest sens. Operatorii de sondaj ai acestora au acces, în baza acreditării instituţiei pentru care lucrează, în zona de protecţie a secţiei de votare prevăzută la art. 43 alin. (6), fără a avea acces în interiorul localului secţiei de votare” – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– afişarea listelor electorale permanente, a copiilor de pe acestea sau a listelor electorale suplimentare sau a extraselor din listele electorale; distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a platformelor program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite – amendă de la 1.000 lei la 2.500;
– nerespectarea deciziilor şi hotărârilor birourilor electorale; nerespectarea hotărârilor şi instrucţiunilor Autorităţii Electorale Permanente; nerespectarea hotărârilor Curţii Constituţionale – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– tipărirea fără drept de buletine de vot, în vederea utilizării acestora în ziua alegerii – amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei;
– refuzul de a permite accesul persoanelor acreditate în localul secţiei de votare, cu excepţia cazurilor în care preşedintele biroului electoral al secţiei de votare limitează accesul persoanelor acreditate în localul secţiei de votare datorită mărimii acestuia – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– refuzul de a primi şi înregistra o întâmpinare, contestaţie sau orice altă cerere, formulată în scris – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi – amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei;
– înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate ori care refuză să semneze în lista electorală în care este înscris pentru primirea buletinului de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT” – amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei;
– nerespectarea dispoziţiilor legale privind prezenţa altor persoane în cabina de vot – amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei;
– neaplicarea pe actul de identitate a ştampilei cu menţiunea „VOTAT” sau a timbrului autocolant, după caz, reţinerea actului de identitate, fără motive întemeiate, de către membrii biroului electoral al secţiei de votare – amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei;
– nerespectarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. e) privind citirea cu voce tare a opţiunii exprimate pe buletinul de vot; întocmirea de către birourile electorale ale secţiilor de votare a proceselor-verbale, cu încălcarea dispoziţiilor legi – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat – amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei;
– purtarea pe durata votării de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, persoanele însărcinate cu paza, persoanele acreditate sau de către operatorii de sondaj ai institutelor de sondare a opiniei publice sau ai societăţilor comerciale ori ai organizaţiilor neguvernamentale de ecusoane, insigne ori alte însemne de propagandă electorală – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– încălcarea de către membrii birourilor electorale a obligaţiei de a participa la activitatea acestor birouri – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– refuzul preşedintelui biroului electoral sau al locţiitorului acestuia de a elibera o copie certificată de pe procesul-verbal persoanelor îndreptăţite potrivit prevederilor legii – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– încălcarea condiţiilor de acreditare de către persoanele acreditate potrivit art. 47 şi operatorii de sondaj ai institutelor de sondare a opiniei publice, ai societăţilor comerciale ori ai organizaţiilor neguvernamentale care au fost acreditate de Biroul Electoral Central prin decizie – amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei;
– nerespectarea dispozițiilor art. 41 privind afișajul electoral – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– nerespectarea dispozițiilor art. 43 alin. (12), care prevede: „în ziua votării, între orele 7,00 – 21,00 sunt interzise comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spațiul de protecție al secţiei de votare”; amendă de la 1.500 lei la 4.500;
– nerespectarea dispozițiilor art. 43 alin. (4) care prevede: „La plecare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sigilează intrarea în localul de vot prin aplicarea ștampilei de control pe o bandă de hârtie. Este interzisă părăsirea localului de vot cu ştampila de control, ștampile cu mențiunea „VOTAT”, buletine de vot sau liste electorale” – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
– nerespectarea dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. c) care prevede: „După închiderea sălii unde se votează, preşedintele, în prezența membrilor biroului electoral, efectuează operațiunile de numărare a buletinelor de vot şi de consemnare a rezultatului votării, după cum urmează: […] c) stabilește numărul alegătorilor înscrişi în lista electorală permanentă; este interzis, sub sancțiunea legii, ca pe aceste documente să existe ștersături, modificări sau completări; rezultatul numărării se va înscrie la pct. a) din procesulbverbal prevăzut la art. 49 alin. (1)” – amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.
Ce pedepse implică infracțiunile electorale conform Codului Penal
- Împiedicarea drepturilor electorale: Împiedicarea dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Atacurile asupra secțiilor de votare se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani;
- Coruperea alegătorilor: Oferirea de bani sau bunuri pentru a influența votul este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani;
- Frauda la vot: Votul ilegal (fără drept, multiplu sau cu acte false) se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă;
- Violarea confidențialității votului: Faptele de violare a secretului votului atrag amendă sau închisoare între 6 luni și 3 ani pentru membrii birourilor electorale;
- Nerespectarea regimului urnei de vot: Deschiderea urnelor înainte de ora stabilită sau manipularea urnei speciale de persoane neautorizate se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani;
- Falsificarea documentelor electorale: Falsificarea înscrisurilor, a listelor de alegători sau a programelor informatici electorale este pedepsită cu închisoare de la 1 la 7 ani, iar tentativa se pedepsește și ea.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii