Thursday, May 30, 2024
Jurnalism corect


Ce a negociat Ciolacu la Bruxelles: Pensiile speciale și deficitul bugetar, în analiză și săptămâna viitoare/ TVA la alimente și la medicamente nu se modifică

By Dragomir Georgiana , in Politic , at 1 septembrie 2023 Etichete: , , , , ,

Premierul Marcel Ciolacu a prezentat pe scurt concluziile vizitei sale la Bruxelles. Oficialul României spune că Planul Național de Redresare și Reziliență(PNRR) va fi modificat, astfel încât să se poată obțină următoarea tranșă de bani, după cum a anunțat și ministrul Investițiilor Adrian Câciu, recent. În ceea ce privește planul de reducere a deficitului bugetar și legea pensiilor speciale, comisiile tehnice din cadrul Guvernului vor analiza cu oficialii Europei cum ar trebui să fie modificate, astfel încât statul nostru să respecte angajamentele pentru primirea fondurilor europene. 

„Comisiile tehnice au rămas cu doamna Cecile Gauer să discute anumite aspecte, ele vor continua la nivel tehnic și săptămâna viitoare. În schimb, am stabilit principiile. Am anunțat foarte clar că eu nu sunt de acord, ca prim-ministru al României, să creștem cota de TVA peste 19%. Ar duce, evident, din nou la o creștere a inflației și o scădere a creșterii economice”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, vineri seara, la Bruxelles.

Anul trecut, România a estimat că va colecta venituri mai mari la bugetul de stat, însă, cifrele arată contrariul.  România ar putea ajunge la peste 7%, conform estimărilor unor specialiști, ceea ce ar atrage suspendarea fondurilor europene prin PNRR.

Pe de altă parte, legea pensiilor speciale a fost retrimisă în Parlament de Curtea Constituțională, iar Comisia Europeană a cerut României să existe echitate în sistemul public de pensii. Astfel, proiectul de lege privind pensiile speciale va fi dezbătut în Parlament, abia după ce echipa tehnică de la Ministerul Justiției va primi indicații de la Comisia Europeană în acest sens. Ulterior, Ministerul Justiției va face propuneri de amendamente la legea pensiilor speciale, pe care le va trimite Parlamentului. Până la sfârșitul anului, oficialii de la Bruxelles trebuie să avizeze noua țintă de deficit bugetar pe care România trebuie s-o atingă.

CITEȘTE ȘI:  Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Anul 2023 va aduce cele mai multe oportunități pe care România le‑a avut vreodată

Sursă foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW