Sunday, May 19, 2024
Jurnalism corect


CCR va discuta peste o lună sesizarea ÎCCJ împotriva legii pensiilor speciale

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 30 iunie 2023

Judecătorii Curții Constituționale se întrunesc abia pe 26 iulie pentru a analiza sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la legea privind pensiile speciale, dar și cea privind interzicerea cumulului pensie-salariu pentru anumite categorii de bugetari.

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 28 iunie, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind modificarea modului de calcul al pensiilor speciale. Reforma nu ar trebui să aducă economii prea mari la buget în perioada următoare, în condițiile în care prin proiectul de lege sunt instituite perioade de grație.

Crește vârsta de pensionare pentru magistrați, dar nu imediat

Pentru magistrații, vârsta de pensionare va crește de la 50 ani, cât este în prezent, până la 60 ani, însă acest lucru se va face etapizat, începând cu anul 2026. Vechimea minimă minimă în funcția de judecător sau procuror va urca la 25 de ani, comparativ cu 20 în prezent, însă acest lucru se va face tot etapizat, începând cu anul 2025. Până în iulie 2024, la baza de calcul pentru stabilirea pensiei se vor lua în calcul veniturile din ultimele 12 luni. Se va ajunge în situația ca baza de calcul să fie toți cei doi 25 de ani în funcție abia în anul 2043

Modificări minore pentru militari

Nici în ceea ce privește vârsta de pensionare pentru militari modificările nu vor intra în vigoare imediat, ci abia din anul 2031. Abia în 2035 vârsta standard de pensionare va ajunge la 65 ani. Pensia netă nu va putea fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare cuprinse în baza de calcul, actualizate cu indicele prețurilor de consum lunar. Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în ultimele luni consecutive de activitate, respectiv 12 luni în iulie 2024. Și ei vor ajunge doar în 2043 să aibă în baza de calcul întreaga vechime de 25 de ani.

Impozit suplimentar mai mic decât cel anunțat

Deși inițial coaliția de guvernare a anunțat instituirea unui impozit de 30% asupra părții necontributive din pensie, în proiectul de lege acesta a fost redus substanțial:

  • a) pentru partea din venitul din pensii mai mică sau egală cu nivelul câștigului salarial mediu net care se determină pe baza câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și pentru partea din venitul din pensii determinată ca urmare a aplicării principiului contributivității, indiferent de nivelul acesteia, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică o cotă de impunere de 10%;
  • b) pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu net care se determină pe baza câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității, se aplică o cotă de impunere de 15%.
  • (3) În situația în care, cuantumul componentei din venitul lunar din pensii, determinată ca urmare a aplicării principiului contributivității, depășește câștigul salarial mediu net care se determină pe baza câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, cota de impunere de 15% se aplică pentru partea din venitul lunar din pensii care depășește nivelul acestui cuantum și excede aplicării principiului contributivității.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW