Wednesday, January 19, 2022
Jurnalism corect


CCR reacționează după decizia CEDO în cazul lui Kovesi: Îndemnarea publică la revizuirea deciziilor este o atingere extrem de gravă adusă independenței Curţii Constituţionale şi a judecătorilor săi

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 6 mai 2020 Etichete: , ,

Curtea Constituțională a României a reacționat, miercuri, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a dat câștig de cauză Laurei Codruța Koveși în procesul intentat după ce a fost revocată din funcția de procuror-șef al DNA. Președintele României a cerut revizuirea deciziei CCR în cazul fostei șefe a DNA, solicitare pe care CCR o caracterizează drept „o atingere extrem de gravă adusă independenței Curții Constituționale și a judecătorilor săi”.

-Deşi comentariile din spaţiul public au promovat ideea încălcării de către Curtea Constituţională a dreptului la un proces echitabil al doamnei Kövesi şi a invalidării Deciziei Curţii Constituţionale nr.358/2018, se con- stată că CEDO nu a efectuat un control cu privire la raţionamentul juridic şi soluţia pronunţată de Curtea Constituţională. De altfel, nici nu avea competenţa să o facă.

Hotărârea CEDO a stabilit încălcarea dreptului la un proces echitabil prin raportare la un cadru juridic distinct, anterior şi fără legătură cu cel anali- zat prin decizia Curţii Constituționale. Acest cadru juridic se referă la as- pecte pur legale, reglementate prin Legea nr.303/2004 privind statutul ju- decătorilor şi procurorilor, şi nu la cel vizat prin decizia Curţii Constituți- onale, respectiv art.94 lit.c) şi art.132 alin.(1) din Constituţie.

În decizia menţionată Curtea Constituţională a decis cu caracter general obligatoriu şi pentru viitor care sunt raporturile constituţionale între mi- nistrul justiţiei şi Preşedintele României, precum şi natura actelor acestora, în procedura revocării procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în baza unei atribuţii prevăzute de Constituţie. Decizia astfel pro- nunţată nu poate fi cenzurată de nicio altă autoritate.

Doamna Kövesi nu a fost parte şi nici nu putea fi parte în procedura de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională prevăzută de art.146 lit.e) din Constituţie, care vizează exclusiv raporturile dintre auto- rităţile publice cu privire la exercitarea competenţelor lor constituţionale şi nicidecum judecarea unor raporturi juridice care implică persoane fi- zice. De altfel, în toate legislaţiile statelor care prevăd în competenţa curţilor constituţionale soluţionarea conflictelor de competenţă dintre au- torităţile publice, instanţele constituţionale nu analizează drepturi şi liber- tăţi fundamentale.

Aşadar, Curtea Constituţională nu putea să încalce dreptul la un proces echitabil al unei persoane fizice pentru simplul motiv că în procedura în faţa Curţii Constituţionale s-a examinat un alt aspect care a vizat, în mod exclusiv, competenţele autorităţilor publice.

În discursul lor public, autorităţile publice, şi anume Preşedintele Româ- niei şi prim-ministrul Guvernului, folosesc argumente/ motive incomplete şi inexacte, fără a corobora natura, conţinutul şi obligaţiile rezultate din cele două acte jurisdicţionale [Decizia Curţii Constituţionale şi Hotărârea CEDO] , ceea ce pune la îndoială comportamentul constituţional loial al autorităţilor publice la adresa Curţii Constituţionale.

În spaţiul public sunt transmise unele informaţii care nu prezintă problema de drept în ansamblul său. Curtea Constituţională recomandă citirea celor două hotărâri cu bună-credinţă şi comentarea acestora pe baza argumen- telor juridice cuprinse în cele două hotărâri.

Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi nu sunt supuse procedurii revizuirii, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Îndemnarea publică la revizuirea deciziilor Curţii Constituţionale este o atingere extrem de gravă adusă independenței Curţii Constituţionale şi a judecătorilor săi.

Legiuitorului îi revine obligaţia de a da curs Hotărârii CEDO, în măsura în care devine definitivă, prin identificarea soluţiei legislative corespun- zătoare în considerarea cadrului juridic vizat de această hotărâre, şi nu a celui vizat prin Decizia Curţii Constituţionale nr.358/2018”, a transmis CCR.

Context

Laura Codruța Kovesi a câștigat, marți, procesul de la CEDO intentat de ea în care a contestat revocarea din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Potrivit deciziei CEDO, Laurei Codruței Kovesi i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la liberă exprimare.

Demiterea din funcție a fost solicitată în februarie 2018 de ministrul Justiției de la acea vreme, Tudorel Toader. După ce într-o primă fază președintele, Klaus Iohannis, cel care trebuia să semneze decretul, a tot amânat anunțarea unei decizii, Curtea Constituțională a fost solicitată să tranșeze chestiunea. CCR a decis că președintele este obligat să aprobe demiterea, o decizie ce a provocat controverse la momentul respectiv. În data de 9 iulie Iohannis a anunțat revocarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi.

Ce reclamă Kovesi

Ulterior, Laura Codruța Kovesi s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului. Fosta șefă DNA a  invocat privarea de dreptul la o audiere echitabilă,  considerând că nu s-a putut apăra în fața unei instanțe în privința demiterii disciplinare.

În același timp, Kovesi susține că a fost eliberată din funcție din cauza faptului că și-a exprimat liber opinia, în mod public, față de reformele legislației penale care au afectat justiția.

Klaus Iohannis a cerut revizuirea deciziei CCR

Președintele României, Klaus Iohannis, a cerut revizuirea deciziei CCR în cazul revocării Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, dar și a altor hotărâri ale Curții „luate pe baza unor declarații”

Astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că doamnei Kövesi i-au fost încălcate drepturi fundamentale în urma deciziei Curții Constituționale a României de revocare a sa din funcția de procuror-șef al DNA.

Drepturile fundamentale ale omului depășesc frontiera unui stat. Accesul liber la justiție și libertatea de exprimare sunt valori esențiale pentru o societate democratică.

Sfidând toate argumentele pe care le-am invocat la vremea respectivă, inclusiv pe cele care subliniau încălcarea liberului acces la justiție al doamnei Kövesi, Curtea Constituțională a decis revocarea sa din funcție, la propunerea unui ministru al justiției de foarte tristă amintire.

O asemenea decizie a CEDO, fără precedent întrucât vizează chiar autoritatea care este garantul supremației Constituției, nu poate rămâne fără consecințe.

Credibilitatea CCR, afectată oricum de unele decizii controversate luate în ultimii ani, este acum și mai puternic zdruncinată.

Curtea Constituțională face parte din ansamblul autorităților statului român și este obligată să respecte la rândul ei Constituția.

Din această perspectivă, CCR are obligația de a revizui de îndată nu numai decizia referitoare la revocarea doamnei Kövesi, dar și orice alte decizii luate în considerarea unor simple declarații, fie ele și politice.

Reamintesc faptul că la referendumul din 2019 românii au decis că atribuțiile Curții Constituționale trebuie modificate.

Hotărârea CEDO de astăzi ne arată, dacă mai era nevoie, cât de necesară este o reformă la nivel constituțional a acestei instituții.

Însă este evident că Parlamentul actual, în această configurație politică, dominată chiar de partidul care a patronat revocarea din funcție a doamnei Kövesi, a dovedit că nu este capabil să ia decizii pentru protejarea cetățenilor.

Acesta este partidul care vreme de trei ani a făcut un scop din bulversarea întregului sistem judiciar, prin construirea unei legislații penale menite să-i protejeze pe infractori, și nu pe cetățenii onești.

Timp de trei ani, prin acest proiect construit împotriva celor mai elementare reguli de funcționare a unei societăți democratice, PSD a orchestrat comisii peste comisii de anchetă, menite să discrediteze pe toți cei care ar fi putut să-i împiedice să-și atingă scopul.

Nu mă aștept ca astăzi, când CEDO a hotărât că doamnei Kövesi i s-au încălcat drepturi fundamentale, PSD să se grăbească să înființeze o comisie parlamentară prin care să ancheteze de ce a fost posibil acest lucru.

Însă nu mă îndoiesc că românii vor sancționa PSD, prin vot, evident, pentru toate aceste acțiuni extrem de grave„, a declarat Klaus Iohannis.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a dat câștig de cauză Laurei Codruța Kovesi în procesul intentat după ce a fost revocată din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW