Thursday, April 25, 2024
Jurnalism corect


CCR discută, miercuri, sesizarea privind un posibil conflict între Guvern şi Preşedinţie

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 18 septembrie 2019 Etichete: , , ,

Curtea Constituțională a României (CCR) va discuta, miercuri, sesizarea premierului Viorica Dăncilă privind existența unui conflict juridic pe tema refuzului președintelui Klaus Iohannis de numire a miniștrilor interimari.

„Cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministrul Guvernului României, pe de o parte şi Preşedintele României, pe de altă parte, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului României”, se arată pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Curţii Constituţionale, publicată pe site-ul instituţiei.

Sesizarea Guvernului a fost înregistrată la CCR pe 5 septembrie, iar părțile implicate, Executiv și Președinție, au avut termen de transmitere a punctelor de vedere până pe 11 septembrie.

La începutul lunii septembrie, Viorica Dăncilă a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională pe această temă, acuzând că „este o situație de confuzie și dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil și egoist al președintelui.

La începutul lunii septembrie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională pe această temă.

“Miercurea trecută, (n.r. – şeful statului) refuza nejustificat numirea de miniştri în Guvernul României. O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniştrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea un răspuns. Suntem într-o situaţie fără precedent, o situaţie de confuzie şi dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil şi egoist al preşedintelui.

Domnul preşedinte Iohannis are obsesia blocajelor. (…) Şi pentru că românii merită să nu fie implicaţi şi sacrificaţi de către preşedinte în numele ambiţiei prezidenţiale, Guvernul României va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama un conflict juridic cu şeful statului”, a susţinut atunci Dăncilă.

Foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW