CCR, a şaptea amânare privind codurile penale – 29 iulie, data la care Curtea ar urma să se pronunțe
Curtea Constituţională a amânat, joi, pentru a șaptea oară o decizie privind codurile penale. Judecătorii ar putea lua o decizie pe 29 iulie. Klaus Iohannis și partidele din Opoziție au contestat proiectul.
Pe 24 aprilie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Asta după ce, timp de aproape un an, Tudorel Toader a amânat luarea unei decizii prin Ordonanțe de Urgență, cerută insistent de coaliția PSD – ALDE. Nemulțumiți că ministrul justiției nu se ține de cuvânt, deputații puterii au adoptat codurile în Parlament. Amânarea unei OUG pentru modificarea codurilor penale a dus la demisia lui Tudorel Toader.
USR și PNL au depus două sesizări de neconstituţionalitate, susţinând că, prin aceste proiecte de lege, se aduc peste 300 de modificări „nocive” Codului penal şi Codului de procedură penală. USR consideră că toate aceste modificări vin în contradicţie nu doar cu statul de drept, ”şubrezind politica penală a României” şi favorizând infractorii, ci şi cu Legea fundamentală. Și președintele Iohannis a sesizat Curtea.
Foto: Inquam Photos/George Călin