Wednesday, June 16, 2021
Jurnalism corect


Cazul ursului Arthur, împușcat într-o arie naturală protejată: Procurorii au deschis un dosar penal pentru braconaj și uz nelegal de armă – OFICIAL

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 6 mai 2021

UPDATE: Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a anunțat oficial că a început urmărirea penală in rem pentru braconaj.

La 06.05.2021, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Covasna – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, privind împrejurările în care, în ziua de 13.03.2021, pe suprafaţa fondului cinegetic nr. 25 Ojdula, jud. Covasna, gestionat de A.V.P.S. Botoş, a fost ucis prin împuşcare un exemplar mascul din specia urs (Ursus arctors), specie de vânat strict protejată, la care vânătoarea este permisă numai în baza derogărilor emise de autorităţile competente.
În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunile de braconaj, prev. de art. 42, alin. 1, lit. f) din Legea nr. 407/2006, vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor, prev. de art 44, lit. b) din Legea nr. 407/2006, şi uzul de armă fără drept, prev. de art. 343, alin. 1 Cod penal.
În prezent, ancheta este în desfășurare, în vederea stabilirii în mod corect și complet a circumstanțelor uciderii ursului.

Știrea inițială

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a deschis un dosar penal in rem pentru braconaj și uz nelegal de armă în cazul ursului brun Arthur, împușcat într-o arie naturală protejată din localitatea Ojdula, din județul Covasna, potrivit unor surse Main News.

Ursul brun de mari dimensiuni, Arthur, a fost împușcat de prințul Emanuel von und zu Liechtenstein într-o arie protejată din județul Covasna, arată o investigație a organizației Agent Green.

Conform sursei citate, prințul și-a fundamentat uciderea urs prin derogarea oferită de ministerul mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna. Dar în realitate, prințul nu ar fi omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților. Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130.

„Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a spus Gabriel Paun, președintele Agent Green.

Sursă foto: Agent Green

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW