Sunday, November 28, 2021
Jurnalism corect


Cazul Caracal, în analiza Avocatului Poporului. Lipsa transportului public vulnerabilizează cetățenii

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 28 august 2019 Etichete: , ,

Avocatul Poporului a precizat astăzi că are în atenție cazul „Caracal” din perspectiva siguranței cetățeanului, respectiv asigurarea transportului în zonele rurale. De asemenea, s-a luat în discuție modul în care funcționează serviciul 112.

„Am trimis foarte multe adrese tuturor instituțiilor pe care noi am considerat că au competențe pe diferite domenii. De la unii am primit răspuns, de la alții, nu. Vrem să facem un raport legat de siguranța cetățeanului pe transportul public. Am constatat ca există o lipsă de comunicare între instituții. Nu există o corelare. Nu sunt școli în fiecare sat. Sunt situații în care copiii merg la școală dintr-un județ în altul”, a declarat Renate Weber.

Avocatul Poporului spune că una din cauzele tragediei de la Caracal este lipsa transportului între localități, pe rute mai care nu sunt profitabile, astfel că oamenii au ca singură variantă de deplasare așa- numita „ocazie”.

„Am făcut adrese către președinții de Consilii Județene din țară pentru a vedea modul cum lucrează cu transportatorii locali. Trebuie să existe peste tot transport minim, chiar și pe rutele care nu sunt atât de bănoase. Faptul că transportul public e făcut de o firmă privată, nu îl scoate din sfera serviciilor publice. Trebuie să existe o negociere între autorități și transportatori. Unii se implică, alții nu”, a mai spus Weber.

Referitor la 112, Avocatul Poporului va urmări modul în care cetățenii au acces la acest serviciu, dar și aspecte care țin de funcționarea serviciului.

„Vom vedea cum se fac angajările, cum se face pregătirea lor, care este volumul de muncă, comunicarea între instituții. Vom vedea ce se întâmplă  cu poliția la nivel local, acolo unde la ora 4 se închide. Nu e normal. Trebuie să știe ce se întâmplă in zonele respective. Schimbăm denumirile, să nu golim de competența”, susține Renate Weber.

 

Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW