Saturday, December 7, 2019
Jurnalism corect


Cătălin Predoiu, noi explicații pe tema abrogării recursului compensatoriu și desființării SIIJ: PSD este în defensivă

By Raluca Ionescu , in Justitie Stirile zilei , at 3 decembrie 2019 Etichete: , , , ,

Guvernul își va asuma răspunderea pentru modificarea legii recursului compensatoriu, a reiterat ministrul Justiției. Cătălin Predoiu susține că PSD este în defensivă, lucru arătat de susținerea, de către social-democrați, a dezbaterii propunerii de abrogare în Parlament.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că legea recursului compensatoriu trebuie schimbată, însă a explicat de ce nu s-a pronunțat în favoarea unei ordonanțe de urgență.

Și săptămâna trecută am spus că această lege trebuie înlocuită, reticența mea a fost legată de ordonanță de urgență. Se face, iată, prin asumare de răspundere, și am mai adăugat atunci că ea trebuie însoțită de un pachet de măsuri, care a fost decis azi de către Biroul Național Liberal și care va fi aprobat și de către Guvern. De altfel, parte din aceste măsuri au fost aprobate săptămâna trecută într-un memorandum în care Guvernul s-a angajat să finanțeze posturi suplimentare, 600 de locuri, în sistemul de probațiune. Urmează și alte investiții în sistemul penitenciar, astfel încât să îmbunătățim rapid condițiile de detenție și să eliminăm acest subiect de pe agendă prin rezolvarea lui. Deci, aceste lucruri le-am avut în vedere săptămâna trecută”, a declarat Cătălin Predoiu, la Digi24.

Susținerea, de către PSD, a discutării proiectului pentru abrogarea recursului compensatoriu în Comisia Juridică a Camerei Deputaților arată că Partidul Social Democrat a ajuns în defensivă, susține ministrul.

Citeste si:  Viorica Dăncilă, scrisoare deschisă către Klaus Iohannis: Ați ales să fiți candidatul PNL înainte de a fi șeful statului. Nu uitați să fiți om înainte de toate

Este o reacție a PSD-ului pus în defensivă, care de bunăvoie n-a procedat la astfel de măsuri timp de aproape doi ani de zile, timp în care parlamentarii PNL, și ai USR, și ai altor partide, PMP, au solicitat sistematic abrogarea acestei legi”, a mai spus Predoiu.

PSD susține abrogarea legii recursului compensatoriu, după ce legea a fost adoptat în timpul guvernării social democrate. Partidul Social Democrat a cerut în ședința, de luni, a Biroului Permanent, ca abrogarea recursului compensatoriu și anularea legii pentru pensiile speciale să fie puse în dezbatere rapidă, urmând ca miercuri să ajungă la votul final din Camera Deputaților.

În același timp, PNL a anunțat recent că Guvernul își va angaja răspunderea pe abrogarea recursului compensatoriu.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW