Cătălin Predoiu, la întâlnirea cu șeful DNA și procurorul general: DNA nu se va îngloba sau subordona ierarhic Parchetului European

„Ministerul Justiției sprijină constituirea Parchetului European prin măsuri concrete luate în acord cu concluziile Consiliului JAI de la Zagreb, din 23 ianuarie 2020. În acest scop, a pus în dezbatere publică un proiect de lege. Aștept cu interes contribuții și observații din partea sistemului judiciar, asociațiilor, a tuturor celor interesați constructiv de proiect. Proiectul prevede ca unitatea de suport în România a Parchetului European să fie plasată la DNA, soluție logică având în vedere competențele legale și expertiza Direcției, armonizată cu prefigurata competență a Parchetului European. Aceasta nu înseamnă că DNA se va îngloba sau subordona ierarhic și funcțional Parchetului European, ci își va păstra statutul și poziția în cadrul Ministerului Public din România”, a declarat Cătălin Predoiu la finalul întâlnirii.
Totodată, Ministrul Justiției a precizat că va susține în cadrul Formații Justiție și Afaceri Interne (JAI) a Consiliului UE alocări de fonduri „acoperitoare” pentru Parchetul European, condus de fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea



