Monday, November 29, 2021
Jurnalism corect


Cătălin Predoiu, despre condamnații fugari: Pocedurile de extrădare au fost acceptate, vor veni curând acasă

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 9 iulie 2020 Etichete: ,

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat joi seara că omul de afaceri Puiu Popoviciu, Cristian Rizea sau Abraham Morgenstern ar putea fi repatriați în curând. Ministrul Justiției susține că în toate cazurile în care fugarii au fost identificați, s-au îndeplinit demersurile pentru extrădare și se așteaptă răspunsuri pozitive din partea țărilor în care sunt aceștia.

„Referitor la cele două persoane menționate (Sorin Strutinsky și Daniel Dragomir n.r.) au fost condamnate, deci au fost identificate, anchetate, inculpate și condamnate, deci Justiția și-a făcut datoria, cel puțin în cazul celor două persoane. Acum, aplicarea unei pedepse se face pe conformare voluntară, adică, în mod normal cel care a fost în fața Justiției și a primit o decizie de condamnare ar trebui măcar atâta lucru să facă, să accepte verdictul și să accepte pedeapsa și s-o execute”, a spus Cătălin Predoiu.

Ceea ce am voie să comunic, potrivit legii, începem cu domnul Morgenstern, este localizat în Brazilia, în fond, cererea de extrădare a fost admisă de instanțele braziliene, se află acum într-o procedură de recurs la Curtea Supremă din Brazilia, nu vreau să anticipez un verdict, dar să spunem că sunt optimist, dat fiind că la fond a fost o soluție favorabilă și că la un moment dat, domnul Morgenstern va păși din nou pe teritoriul României pentru a-și executa pedeapsa.

Domnul Rizea, s-a făcut cerere de extrădare, din păcate, asta este situația în momentul acesta Republica Moldova nu-și extrădează cetățenii, dânsul are dublă cetățenie, dar noi am făcut o cerere de delegare a executării pedepsei în Republica Moldova, la care așteptăm răspuns, am făcut o invitație omologului pentru un tratat de extrădare între noi și Republica Moldova, pentru că nu există un astfel de tratat, dar nu am primit încă răspuns, deci și în cazul acesta Ministerul Justiției a făcut tot ce se putea.

Despre Alina Bica, despre care spuneați că este localizată în Madrid, sincer nu aveam această informație, nu pot s-o comentez, trecem la Puiu Popoviciu, de asemenea, cererea de extrădare a fost admisă în fond și se află într-o formă de recurs, așteptăm rezultatul. Din experiența acumulată vă pot spune că sunt optimist, cooperarea judiciară își va face efectul”, a declarat ministrul Justiției la Realitatea Plus.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW