Monday, May 27, 2024
Jurnalism corect


Cătălin Drulă: Până la finalul lunii mai noul manager de la CFR Marfă are ca sarcină să vină cu planul de restructurare

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 6 mai 2021

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, i-a trasat ca obiectiv noului manager de la CFR Marfă, Mihai Frăsinoi, ca până la finalul lunii mai să prezinte planul de restructurare prin care 1.400 de angajați vor fi concediați.

„E, din nefericire, parte din procesul de eficientizare a acestei companii. Aşa este planul de restructurare în momentul de faţă, discutat şi cu sindicatele. CFR Marfă are o datorie uriaşă, pentru că a existat o decizie ca urmare a unei investigaţii începute acum câţiva ani de Comisia Europeană, de returnare a ceea ce ei au considerat un ajutor de stat şi atunci ei au de dat 3,8 miliarde de lei – a venit decizia anul trecut, în februarie 2020, deci acum mai bine de un an. Noi am făcut un plan prin care să arătăm Comisiei că returnăm acest ajutor de stat, dar să continue să existe un operator de stat de marfă cu o cotă de piaţă mai mică decât are CFR (n. r. – Marfă) acum, dar cu contracte profitabile. Deja avem primul buget previzionat pe profit. Ei au fost permanent pe pierdere. Dacă ne uităm şi la dimensiunea unui operator feroviar din zona privată – sunt destul de mulţi – CFR Marfă avea foarte mulţi angajaţi. Problema este că nu ai de unde să le plăteşti salariile. Toată lumea ar vrea să fie mulţi angajaţi, să creezi locuri de muncă e un lucru bun. Şi, atunci, este acest plan de eficientizare din care să iasă o companie cu dimensiuni undeva la 50-60% faţă de cota de piaţă a CFR Marfă, care merge în pierdere pe acea cotă – are foarte multe contracte în care transportă volume mari de marfă în pierdere, preţul pe care l-a licitat este foarte mic – să avem un operator sănătos, de care să fim mândri, să nu mai vorbim de pierderile de la CFR Marfă şi care să fie şi un arbitru în piaţă. Noi am argumentat la Comisia Europeană (…) şi am avut o reacţie foarte bună la planurile acestea pe care le avem”, a afirmat Cătălin Drulă, într-un interviu acordat Antena 3, citat de Agerpres.

Prin implementarea planului de restructurare la CFR Marfă Ministerul Transporturilor își propune să readucă pe profit compania până la finele acestui an.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you can find 17383 more Info on that Topic: mainnews.ro/catalin-drula-pana-la-finalul-lunii-mai-noul-manager-de-la-cfr-marfa-are-ca-sarcina-sa-vina-cu-planul-de-restructurare/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: mainnews.ro/catalin-drula-pana-la-finalul-lunii-mai-noul-manager-de-la-cfr-marfa-are-ca-sarcina-sa-vina-cu-planul-de-restructurare/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW