Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Cătălin Drulă, despre negocierile cu sindicaliștii de la metrou: Nu există niciun acord, Consiliul de Administrație a acceptat continuarea unor discuții

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 27 martie 2021

Ministrul Transporturilor, Călălin Drulă, a precizat că nu există niciun acord între Consiliul de Administrație al Metrorex și sindicaliștii care au blocat vineri circulația metroului.

„Nu există niciun fel de acord, dumnealor solicită să meargă totul ca acum, adică cu același personal și aceleași salarii, ceea ce e imposibil. Nu există venituri ale companiei plus compensații care să acopere acele salarii, au primit o majorare în condiții de pandemie, cu 18%, în contextul în care veniturile s-au prăbușit, traficul de călatori, la fel. Un consilier al directorului Metrorex, un traducător, un jurist câștigă 8000-9000 de lei net, cei cu poziții de conducere câștigă 13.000. Salariile s-au dublat în ultimii ani și s-a ajuns la o situație nesustenabilă și, matematic, nu se mai închide bugetul”, a declarat Cătălin Drulă, la Digi 24.

Drulă: Problema a fost legată de spațiile comerciale ocupate ilegal

Ministrul susține că reprezentanții Consiliului de Administrație au propus creșterea eșalonată a salariilor, însă, în opinia sa, adevărata miză a blocajului o reprezintă spațiile comerciale ce urmează a fi luate din administrarea sindicatului condus de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi.

„Pentru a nu ajunge în insolvență, Consiliul de Administrație a avut o întâlnire cu sindicatul și le-a spus aceste lucruri, eventual o eșalonare a acestei creșteri salariale. Dar astăzi problema a fost legată de spațiile comerciale care sunt ocupate ilegal, ieri au fost emise somații pentru eliberarea acestor spații ocupate pe domeniul public, fără drept. Noi nu negociem legea. Consiliul de Administrație a acceptat continuarea unor discuții, dialogul social real este normal și în următoarele zile vom continua. Apune o epocă azi, ce s-a întâmplat astăzi, nu se va mai întâmpla. Oamenii care au făcut astăzi aceste acțiuni riscă să meargă la închisoare pentru domnul Rădoi. Greva este un drept, dar nu s-a exercitat nimic în această zonă, a fost o acțiune de tipul unei galerii de fotbal. Eu sunt convins că nu se va repeta situația de astăzi pentru că oamenii și-au dat seama că nu merită să facă infracțiuni pentru un lider de sindicat care se poartă ca un șef de cartel. Acea epocă în care acest lider de sindicat ordona miniștrilor, s-a încheiat. Când sindicatul conduce o companie și interesele companiei nu sunt puse nicăieri, nu contează dacă acea companie intră în faliment sau nu, contează să controlăm tot ce se întâmplă în companie, cu directori servili, cu oameni controlați”, a adăugat Drulă.

Context

După ce conducerea Metrorex a dat un ultimatum firmei Sindomet Servcom, deținute de Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou, să elibereze spațiile comerciale din stații, mai mulți sindicaliști au blocat ilegal activitatea metroului în București.

În urma unor discuții purtate la sediu Prefecturii București, s-a convenit ca circulația să fie reluată și continuarea negocierilor în zilele următoare.

CITEȘTE ȘI: Cine controlează sindicatul care a blocat circulația metrourilor/ Firma gestionată de sindicat, profit de peste 6 milioane de lei, în 2019 DOCUMENTE

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *