Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cătălin Drulă anunță desființarea Agenţiei Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, după ce DNA a început urmărirea penală împotriva directorului

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 4 iulie 2021

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat duminică, la Timişoara, că Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare va fi desfiinţată, atribuţiile acesteia urmând să fie preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, relatează Agerpres.

Anunțul ministrului vine în contextul în care a început urmărirea penală pentru luare de mită împotriva lui Daniel Manole, directorul demis al ARSVOM.

„În martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ARSVOM nu a prea putut ieşi din port pentru că era vreme rea, iar barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vreme rea. Am trimis un corp de control acolo, control încheiat, care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii. Anunţ că această agenţie va fi desfiinţată, am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul, iar atribuţiile sale vor fi preluate de IGSU, pentru că, de fapt, nici nu-şi prea avea rostul, iar prin felul în care au acţionat – şi vedem şi aceste acuzaţii, este un dosar în curs care va trebui finalizat – arată că sunt suspiciuni mari de integritate, de competenţă grave şi vom desfiinţa această agenţie”, a explicat Cătălin Drulă într-o conferinţă de presă.

Interceptări DNA în biroul lui Drulă

Potrivit interceptărilor intrate în posesie publicației info-sud-est.ro, senatorul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au intervenit pe lângă ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, în încercarea de a-l menține în funcție, cel puțin pentru încă patru luni, pe Daniel Manole. Conform anchetatorilor, acesta ar fi primit 2 milioane lei drept mită pentru achiziția la suprapreț a patru nave, în perioada septembrie-noiembrie 2020.

CITEȘTE ȘI: Intervenții la ministrul transporturilor pentru menținerea în funcție a directorului ARSVOM, acuzat de corupție de DNA

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/catalin-drula-anunta-desfiintarea-agentiei-romana-de-salvare-a-vietii-omenesti-pe-mare-dupa-ce-dna-a-inceput-urmarirea-penala-impotriva-directorului/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *