Wednesday, September 28, 2022
Jurnalism corect


Cătălin Drulă a fost ales președinte al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 2 februarie 2022

Cătălin Drulă a fost ales miercuri, 2 februarie, în funcția de președinte al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților, potrivit unui comunicat de presă transmis de USR.

Voi monitoriza cu aceeași tenacitate activitatea Ministerului Transporturilor și nu voi ezita niciodată, așa cum am obișnuit deja opinia publică, să semnalez întârzieri sau sincope. De asemenea, voi sprijini cu toate mijloacele legislative la dispoziție dezvoltarea infrastructurii din România”, a precizat Cătălin Drulă, citat în comunicatul transmis de USR.

Vicepreședintele USR îi va lua locul la conducerea Comisiei de Transport și Infrastructură deputatului PSD Ciprian Constantin Șerban, care a ocupat funcția pe parcursul celei de-a doua sesiuni parlamentare din legislatura 2020-2024.

Cătălin Drulă a fost ministru al Transporturilor pe parcursul anului 2021, dar a demisionat în toamnă, alături de ceilalți foști miniștri USR, în urma unui scandal politic generat de demiterea fostului ministru al Justiției, Stelian Ion.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW