Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, a circulat din nou cu metroul

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 4 aprilie 2024 Etichete: , , ,

Aflat în plină campanie electorală pentru funcția de primar general al Capitalei, candidatul PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, a circulat joi pentru a doua zi la rând cu metrou, asta după ce săptămâna trecută a fost filmat plecând de la un eveniment cu un BMW X6.

A devenit aproape o obișnuință ca în timp de campanie electorală politicienii să pozeze în cetățeni simpli. Dacă până atunci cei mulți dintre aceștia călătoresc cu autoturismele persoane, brusc, înainte de alegeri, aceștia se fotografiază folosind transportul public sau cel alternativ.

După ce în urmă cu o săptămână a fost surprins plecând de la un eveniment cu un BMW X6, aflat în proprietatea firmei sale, candidatul PSD-PNL pentru funcția de primar al Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a mers miercuri cu metrou, însoțit de câțiva jurnaliști. Ideea nu pare însă să fi fost pe placul cetățenilor. Ironiile și criticile au tot curs pe pagina de pagina de Facebook a managerului Spitalului Universitar, iar în final imaginile au fost șterse.

Joi, Cîrstoiu a revenit la metrou, unde s-a întâlnit și sindicaliștii de la Metrorex, cei care de dimineață au protestat în Piața Victoriei.

„M-am dus și azi cu metroul. Și la ora prânzului, când vagoanele sunt goale. Și seara, când trenurile sunt pline și toată circulația din zona de nord a orașului era blocată de un trafic infernal. Așa că, Nicușor (n.r. – Nicușor Dan), eu sunt la metrou. În fiecare zi. Ți-am păstrat un loc. Hai să vorbim despre metrou! Să îți explic de ce metroul trebuie sa treacă la Primăria Capitalei!”, a scris Cîrstoiu, pe pagina sa de Facebook.

M-am dus și azi cu metroul. Și la ora prânzului, când vagoanele sunt goale. Și seara, când trenurile sunt pline și toată…

Publicată de Cătălin Cîrstoiu pe Joi, 4 aprilie 2024

Averea nedeclarată a lui Cîrstoiu

Potrivit celei mai recente declarații de avere, Cătălin Cârstoiu deține, alături de soția sa, un teren intravilan de peste 3.000 de mp, cumpărat în 2011, în localitatea Mogoşoaia şi vilă, în judeţul Ilfov, de 450 de mp, din 2008, precum şi un apartament achiziţionat în 2014, în Capitală.

Medicul conduce un Cadillac, fabricat 2008. El mai declară bijuterii în valoare totală de 150.000 de euro. În conturi, el are aproape 500.000 de euro și peste 1,6 milioane de lei. De asemenea, deține acțiuni în valoare de peste 1,5 milioane de lei.

Asta nu este însă nici pe departe averea sa. Medicul deține și alte bunuri, care nu sunt trecute în declarația de avere, aflate în proprietatea firmelor sale:

  • Două mașini BMW X6 M60I XDRI, luate în leasing acum mai puțin de 6 luni de compania Anemona Clinical Services SRL;
  • Două mașini Mercedes GLE Coupe 350 D / 4M, ambele luate în leasing (încheiat în 2022) de compania Anemona MED;
  • Un apartament într-un complex de lux din Mamaia Nord, la malul Mării Negre, chiar pe plajă, lângă Hotelul Rex;
  • Un penthouse la munte, în stațiunea Sinaia;
  • Două apartamente într-un ansamblu rezidențial de lux în București, vis-a-vis de Palatul Cotroceni.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW