Monday, February 24, 2020
Jurnalism corect


Captură impresionantă de droguri în Mogoșoaia. Doi albanezi și un grec au fost arestați

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 12 noiembrie 2019 Etichete: , ,

Polițiștii împreună cu procurorii DIICOT au descoperit, pe raza localității Mogoșoaia, județul Ilfov, o cantitate de aproximativ 60 de kilograme de canabis care erau transportate cu un tir. Doi albanezi și un grec au fost reținuți pentru 24 de ore, în timp ce pentru un român a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Duminică, chiar în ziua alegerilor, cei doi albanezi și cetățeanul grec s-au întâlnit într-o benzinărie de pe autostrada A1, de unde s-au deplasat către șoseaua de centură a Bucureștiului.

Pe raza localității Mogoșoaia cei trei au fost opriți de polițiști. În urma verificărilor au fost descoperite au fost descoperite  în rezervorul tirului condus de cetățeanul grec în vârstă de 47 de ani, 38 de pachete în care se aflau 60 de kilograme de cannabis. Conducătorul auto grec era însoțit de cetățeanul român, asupra căruia s-a dispus măsura controlului judiciar. Cei doi albanezi se aflau într-o altă mașină cu care ar fi însoțit transportul ilicit de droguri.

Cu o zi în urmă cei trei inculpați au fost depistați că s-au întâlnit de mai multe ori atât în parcarea unui centru comercial din București cât și într-un restaurant din apropierea autostrăzii A1. Cei doi albanezi, în vârstă de 39 și 41 de ani, au patrulat sâmbătă autostrada A1 pentru a se asigura că nu sunt urmăriți.

Citeste si:  Dăncilă, cu o zi înainte de votul pentru moțiunea de cenzură: PSD va intra în sală, dar nu va vota/Guvernul nu cade/Birchall trebuia revocată/Nu mă implic în justiție

Cetățeanul grec ar fi introdus cantitatea impresionantă de droguri prin vama Nădlac. Din cercetări a reieșit că drogurile ar fi fost procurate din Spania.

La verificări au mai fost ridicate pentru cercetări și 8 telefoane mobile, 8 cartele sim, 1.130 de euro, 500 de lei și un pistol air soft.

Cei doi bărbați de origine albaneză și cetățeanul grec au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „trafic internațional de droguri de risc” și „constituirea unui grup infracțional organizat”. Cetățeanul român este cercetat sub control judiciar.

sursa foto: DIICOT

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW