Când se vor redeschide grădinițele și creșele/ Anunțul ministrului Educației
Pe 15 iunie ar fi trebuit să se redeschidă grădinițele și creșele, conform Hotărârii de Guvern publicată vineri în Monitorul Oficial, însă, acest lucru nu s-a întâmplat, fiindcă nu au fost gata normele de aplicare.
Ministrul Educației a declarat că luni vor fi gata normele, iar odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial, unitățile private vor putea primii copiii.
„Suntem trei ministere implicate în realizarea acestor norme.
Ministerul educației a realizat partea în care sunt menționate activitățile pe care trebuie să le desfășoare în cadrul unităților de învățământ preșcolar cadrele didactice, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii trebuie să completeze cu elementele specifice.
Azi vor fi gata normele metodologice.
Când normele vor fi publicate în Monitorul Oficial, se vor deschide aceste unități particulare. Pentru cele de stat am anunțat că de azi se pot depune cererile unde copilul a frecventat”, a declarat Monica Anisie la Digi24.
Profesorul Alexandru Rafila susține că este esențial „ca personalul care supraveghează copiii să fie antrenat” pentru a limita răspândirea infecției cu coronavirus, după redeschiderea creșelor și a grădinițelor.
„Riscul nu poate fi eliminat, riscul poate fi diminuat, controlat”, a mai declarat profesorul Rafila.
Inquam Photos/George Călin
Comentarii