Wednesday, September 28, 2022
Jurnalism corect


Când se va acorda stimulentul financiar pentru cadrele medicale implicate în lupta cu Covid-19 / Ministrul Fondurilor Europene: Managerii spitalelor pot decide asupra personalului care primeşte bani

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 29 aprilie 2020 Etichete: , ,

Ministerul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, stimulentul financiar se va acorda cadrelor medicale implicate în lupta cu coronavirusul, începând din luna mai.

De asemenea, ministrul Fondurilor Europene a mai spus că managerii spitalelor ar putea decide asupra angajaților care primesc acest stimulent.

Este vorba despre suma de 470 milioane euro, bani din fonduri europene care vor fi puși la dispoziția spitalelor pentru acordarea unor stimulente financiare pentru personalul aflat în prima linie în combaterea epidemiei.

Marcel Boloş spune că vrea modificarea OUG 43/2020 prin renunţarea la limitarea care prevedea iniţial acordarea stimulentului financiar doar personalului implicat direct în tratarea bolnavilor. Prin această modificare, managerii spitalelor vor avea posibilitatea să decidă ce categorii de personal merită să primească sprijinul financiar.

În această categorie ar putea fi incluși și personalul din asistenţa medicală comunitară, cea medico-socială şi a medicina legală.

„Corect şi de bun simţ este ca stimulentul să se acorde întregului personal medical şi auxiliar care are o contribuţie la combaterea pandemiei. Cu acordul Ministerului Sănătăţii vom propune această flexibilizare în şedinţa de Guvern de joi.(…) Banii europeni există, dar trebuie investiţi cu cap în sistemul medical”, a precizat ministrul.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW