Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Campanie electorală la meciul de retragere al generației lui Hagi și Popescu. Ce politicieni au fost aseară pe Arena Națională

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 26 mai 2024

Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de consilierul său, Victor Ponta, președintele PNL, Nicolae Ciucă, primarul Capitalei, Nicușor Dan, și liderul AUR, George Simion, sunt doar câțiva dintre politicienii care au participat aseară la meciul de retragere al generației lui Gică Hagi și Gică Popescu. 

La 30 ani de la Cupa Mondială din ’94, echipa care a scos sute de mii de români în stradă, s-a întors pe teren pentru un ultim meci, sâmbătă, pe Arena Naţională, contra unei echipe de staruri mondiale.

Componenţa echipei României, condusă de pe Bancă de Anghel Iordănescu şi de Gabi Balint, a fost: Florin Prunea, Bogdan Stelea şi Ştefan Preda – pe post de portari, Gică Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymeş şi Gheorghe Mihali, Răzvan Prodan, fiul lui Didi Prodan şi Corneliu Papură – pe post de fundaşi, Gică Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă şi Ionuţ Lupescu – pe post de mijlocaşi şi Ilie Dumitrescu , Florin Răducioiu, Marius Lăcătuş, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie, Marian Ivan – pe post de atacanţi.

De cealaltă parte, echipa World Stars, condusă de Jose Mourinho, a fost alcătuită din Dida şi Frey – pe post de portari, Maicon, Candela, Fernando Couto, Panucci, Juanito Gutiérrez, Paul Bodin, Kobiashvilli şi Miroslav Djukic – pe post de fundaşi, Rivaldo – câştigător al Balonului de Aur, Giovanni, Litmanen, Gokhan Inler, Christian Karembeu, Giorgios Karagounis, Edmilson, Marcos Senna şi Christian Zaccardo – pe post de mijlocaşi şi Nuno Gomez, Hristo Stoichkov – şi el câştigător al Balonului de Aur, Goran Pandev şi Javier Saviola – pe post de atacanţi.

Politicienii nu au ratat momentul

La meci au participat, potrivit GSP, 54.967 de spectatori, record de asistență pe Arena Națională. Printre ei, numeroși oameni politici, aflați în plină campanie electorală. Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de consilierul său onorific, Victor Ponta și de senatorul Lucian Romașcanu, a participat la meci și chiar a mers la vestiare pentru a se fotografia cu fostele glorii ale echipei naționale.

„Un cadou pentru români din partea “Generaţiei de Aur”. Un meci pe măsura celor care au făcut istorie pentru România. E timpul ca şi tricolorii noştri de astăzi să readucă bucuria şi magia acelor seri de vis din ‘94. Hai, România!”, a scris premierul Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Pe Arena Națională s-a aflat și președintele PNL, Nicolae Ciucă, aflat la rândul său în aceste zile în plină campanie de imagine în perspectiva alegerilor prezidențiale.

„Spectacol pe Arena Naţională, la meciul de retragere al Generaţiei de Aur! Zeci de mii de români se înclină, în această seară, în faţa legendelor fotbalului românesc”, a scris, la rândul său, pe Facebook, Nicolae Ciucă.

Chiar lângă el s-a aflat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

„Mulțumesc Generației de Aur a ????????României! Ne-ați adus multă bucurie și atunci și acum!”, a transmis Nicușor Dan.

Sursa: Știripesurse.ro

Nu a ratat evenimentul nici liderul AUR, George Simion, care a venit însoțit de Mihai Enache, candidatul partidului pentru funcția de primar al Capitalei.

Pe Arena Națională a venit și Sebastian Burduja, candidatul PNL pentru funcția de primar general. El s-a fotografiat cu echipa sa de campanie la intrarea în stadion.

„Cea mai tare echipă din administrație pentru cea mai tare echipă din istoria fotbalului. Hai, România! Respect, generația de aur”, a scris Burduja, pe pagina sa de Facebook.

Pe Arena Națională a putut fi văzut și vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW