Cu doar 29% dintre cetățeni vaccinați, România se află la coada Uniunii Europene la acest capitol, cu toate că în luna ianuarie, la debutul campaniei, perspectivele erau încurajatoare. Centrele erau luate cu asalt de persoane vulnerabile dar și zeci de categorii de „esențiali” iar, potrivit cercetărilor sociologice, doar 30% dintre cetățeni refuzau ferm vaccinarea. 

Ce s-a întâmplat între timp de s-a ajuns la acest eșec a încercat să răspundă profesorul de psihologie Daniel David, rector al Universității Babeş Bolyai, într-un text publicat pe blogul personal:

1.     Nu a existat un pact politic pentru a lupta cu pandemia. Fiecare dorea ca el să câștige, iar ceilalți să piardă, asta pe morții din România. De aceea nici reglementările naționale privind măsurile nu au putut să fie cele mai riguroase (legi), ci am riscat totul pe hotărâri de guvern, atacabile. Situația este agravată nu doar de faptul că nu am putut uni puterea și opoziția, ci chiar puterea și-a pulverizat infantil coaliția care a instituit-o!

2.     Autoritățile au fost/sunt „psihotice” și nu acceptă că nu sunt vectori de influență în România, asta într-o țară în care datele arată clar că încrederea în autorități este la pământ de ani de zile. Ba mai mult, pentru mulți sunt contramodele! Dar s-au proiectat ca modele principale, generând astfel dezinteres sau chiar reacții inverse.

3.     Autoritățile nu au avut/nu au la rândul lor încredere în oameni. În loc să-i trateze cu empatie și să le lase marjă pentru liberul arbitru, au mers pe varianta mai dură de convingere (nu educație), generând reactanță psihologică masivă.

4.     Autoritățile nu au valorizat comprehensiv nici expertiza științifică avansată (au mizat pe anumite domenii, ignorând altele – dupa un model biomedical depășit, în dauna modelului modern bio-psiho-social), nici datele necesare în astfel de situații (evidence-based decision). Spre exemplu, foarte grav, au anunțat/au pus constrângeri și/sau au eliminat constrângeri comportamentale când/cum nu trebuia, pe baza unei psihologii de simț comun, ca niște vecine/vecini cu experiență bogată de viață (vezi relaxările pentru vara anului 2021 sau planurile pentru toamna anului 2021). Într-adevăr, deși experții UBB au arătat scenariul periculos în care vom ajunge în septembrie/octombrie, autoritățile vorbeau de relaxări și intrarea în normalitate, fără să o condiționeze de vaccinare (asta într-o țară care abia atinge 30% procentul de vaccinare!); de ce să te mai vaccinezi în astfel de condiții? În fine, un alt exemplu recent: cum să nu încurajezi oamenii să creadă conspiraționist că pandemia este o minciună, când tu elimini pragul de 6/1000 pentru a menține școala deschisă tocmai când pandemia este într-un punct critic? Da, școlile trebuie ținute deschise – politica ministerului că școlile se închid ultimele și se deschid primele, cu condiția asigurării sănătății, este bună -, dar ministerului trebuia să i se permită să anunțe/să facă asta mai devreme, nu în plină expansiune a pandemiei!; dincolo de argumentele științifice – care pot fi pro și contra, poate chiar în favoarea acestei decizii –, este vorba de mesajul psihologic către oameni: între asta și „jos pandemia”, care este acum diferența?

5.     Mecanismele psihologice care trebuiau comunicate pentru a pune în practică sfaturile medicale au lipsit sau au fost prost gândite. Cum vrei să schimbi atitudini/comportamente (ex. adaptare la pandemie/vaccinare) fără implicarea specialiștilor în domeniu? Dacă organizațiile de specialitate ale psihologilor ar fi fost implicate de la început, cred că cea mai mare parte din nehotărâții din ianuarie era acum provaccinare și altfel ar arăta astăzi rata de vaccinare și țara (mult mai aproape de 70%).

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Share this...

Facebook

Twitter

Linkedin