Saturday, May 18, 2024
Jurnalism corect


Cămin de bătrâni din Gorj, închis și evacuat, după ce s-a descoperit că funcționa ilegal

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 11 iulie 2023 Etichete: , , , ,

Un azil de bătrâni privat din Gorj a fost descoperit că funcționează ilegal. În el se aflau șapte beneficiari, iar autoritățile  locale au închis activitatea și a dispus evacuarea locației, informează gorjeanul.ro. Neregulile au fost constatate abia la momentul controlului declanșat la nivel național, după dezvăluirile privind căminele de bătrâni din Ilfov.

Potrivit sursei citate, azilul de bătrâni funcționa ilegal în localitatea Țicleni, din județul Gorj. Bătrânii erau ținuți într-o casă, unde nu exista nicio siglă care să anunțe de existența acestui azil.

Prefectul de Gorj susține că s-a aflat de existența acestui centru de bătrâni clandestin abia după ce premierul Marcel Ciolacu a dispus controale în toată țara la centrele de bătrâni și copii.

Din primele verificări, s-a aflat că centrul fusese închis de Oficiul pentru Protecția Consumatorului Gorj în urmă cu două luni, deoarece nu deținea autorizație de funcționare. Cei șapte bătrâni de la azilul din Țicleni au fost relocați, în condiții sigure, susțin autoritățile locale.

Controale în toată țara

„Până la data de 14 iulie, anul curent, ne-am propus să avem o imagine de ansamblu în ceea ce privește acțiunea demarată astăzi, inclusiv neregulile și sancțiunile, dacă situația o impune. Pentru o informare corectă și completă, situațiile constatate de către comisiile mixte, vor fi prezentate mass-mediei și populației. Sperăm că nu vor exista nereguli majore și că la nivelul județului Gorj toate centrele de stat sau particulare cu domeniul de activitate în asistență pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități își desfășoară activitatea cu empatie și cu respectarea prevederilor legale”, a transmis Prefectura Gorj, conform sursei citate.

Reamintim, în toată țara se derulează controale la căminele pentru bătrâni și copii de stat și private, la cererea premierului Marcel Ciolacu. Șefii mai  multor instituții de control din subordinea Ministerului Muncii, cu rol de prevenire a abuzurilor din centrele de asistență socială, au fost demiși. Puteți citi mai multe aici.

Sursă foto: Pixabay

 

 

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW