Stirile zilei

Camera superioară a parlamentului Germaniei decide asupra reformei regulilor de îndatorare

Bundesratul, camera superioară a parlamentului federal german urmează să voteze astăzi planul de reformă a regulilor de îndatorare a țării. Aprobarea instituției reprezintă ultimul obstacol în calea aprobării modificării, raportează DW.

În cazul în care propunerea va fi aprobată și va deveni lege, miliarde de euro vor putea fi investiți în apărare, infrastructură și protecție climatică.

Reforma a fost adoptată anterior de către Bundestag

Votul din Bundesrat are loc după ce Bundestagul, camera inferioară, a aprobat reforma care introduce excepții pentru cheltuielile pe apărare de la mecanismul constituțional al „frânei datoriilor”, conceput pentru a limita îndatorarea guvernului.

Propunerea de relaxare a frânei datoriilor a fost înaintată de către Partidul Creștin Democrat (CDU) și de către Partidul Social Democrat (SPD). Cele două formațiuni politice vor ca planul să fie aprobat de către parlamentul federal al cărui mandat urmează să se încheie. Această grabă este determinată de frica partidelor că modificarea ar putea fi blocat în noul legislativ, format în urma alegerilor anticipate de pe 23 februarie și unde partidele de extremă stânga și extremă dreapta, care se opun de principiu planului, au obținut mai multe mandate.

De ce este nevoie de această reformă?

Planul este necesar pentru a permite viitorului guvern federal, care va fi condus de către Friedrich Merz, să întărească înzestrarea armatei germane, în condițiile reorientării atenției noii administrații americane către Asia.

Se anunță dificultăți la votul în Bundesrat

Pentru ca modificarea propusă de CDU și SPD, sprijinită în Bundestag și de către Verzi, să devină lege, ea trebuie aprobată și de către două treimi din Bundesrat, camera superioară a legislativului federal, unde sunt reprezentate cele 16 landuri care formează Germania.

Date fiind obiecțiile unor partide regionale și sistemul de vot din Bundesrat, aprobarea schimbărilor nu este garantată. Astfel, conform regulilor, membrii delegațiilor fiecărui land trebuie să voteze la fel în cadrul sesiunii. În cazul în care se constată că într-o delegație votul nu a fost unanim, respectivele voturi sunt anulate.

Pentru ca planul privind reforma frânei datoriilor să treacă, este nevoie ca 46 dintre cei 69 de membri ai camerei să voteze pentru. Totuși, numărul membrilor care reprezintă landuri conduse exclusiv de către CDU, SPD și Verzi este de doar 41. În aceste condiții, cele șase voturi ale Bavariei, unde partidul Votanților Liberi (FW), care face parte din coaliția de guvernare regională și care a exprimat o serie de obiecții la adresa propunerii, s-ar putea dovedi cruciale pentru viitorul reformei. Nici în cadrul delegației landului Mecklenburg – Pomerania Inferioară, formată din membri ai SPD și ai Stângii, nu există consens asupra unei poziții, dat fiind că aceasta din urmă se opune creșterii cheltuielilor militare.

Articole Recomandate

Back to top button