Sunday, July 25, 2021
Jurnalism corect


Călin Popescu Tăriceanu, vizat într-un nou dosar. A fost trimis în judecată pentru că nu a vacantat locul unui senator aflat în incompatibilitate

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 15 decembrie 2020 Etichete: , , , ,

Procurorii de la Parchetul General anunţă că l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu pentru abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale. Fostul preşedinte al Senatului a fost trimis în judecată pentru că nu a vacantat locul de senator al lui Cristian Marciu, aflat în incompatibilitate, ca urmare a unei decizii definitive a instanţei. Acesta ar fi ocupat ilegal funcţia, iar Tăriceanu, din postura de şef al Senatului, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, l-ar fi ajutat, spun procurorii. Dosarul va fi judecat de ÎCCJ.

„Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a doi inculpați, senatori în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, prev. de art. 258 alin. 1 C. pen. (primul inculpat), respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 C. pen. și a complicității la comiterea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 258 alin. 1 C. pen. (al doilea inculpat).

Din probele administrate a rezultat faptul că, deși potrivit  art. 25 alin. 2 din Legea  nr. 176/2010,  primul inculpat se afla în stare de incompatibilitate cu funcția de senator (avea interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data de 4 martie 2015 când a rămas definitivă și irevocabilă decizia  Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal), acesta a folosit fără drept, din data de 11 decembrie 2016 până în prezent, calitatea oficială de senator în actuala legislatură a Parlamentului României. În această calitate a îndeplinit acte care implică exercițiul autorității de stat, a participat la ședințele Senatului, a făcut parte din comisii permanente și speciale ale Senatului, a avut inițiative legislative, a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări și interpelări etc.).

Față de cel de al doilea inculpat, s-a reținut că, în perioada 2 martie 2017 – 2 septembrie 2019, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice unei funcţii de conducere în cadrul Senatului României, prin neîndeplinirea  actelor vizând constatarea încetării mandatului de senator al primului inculpat (contrar disp. art. 7 alin. 4 rap. la alin. 1 lit. e comb. cu alin. 2 lit. c din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor) și nesupunerea votului Plenului Senatului a adoptării unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză, a cauzat vătămarea drepturilor persoanei care, în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a ocupat pe buletinul de vot pentru funcția de senator poziția următoare.

De asemenea, prin neîndeplinirea obligațiilor legale sus-menționate, l-a ajutat pe primul inculpat să folosească fără drept calitatea oficială de senator ce implică exercițiul autorității de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate”, transmit procurorii.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW