Stirile zilei

Călin Georgescu, la IPJ Ilfov pentru semnarea controlului judiciar: Rechizitoriul e un discurs, dosarul e copia celui din 2016 a lui Trump

Fostul candidat la Președinție, Călin Georgescu, care a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, s-a prezentat miercuri dimineață, în jurul orei 11.00, la sediul IPJ Ilfov pentru a semna controlul judiciar.

La sosire, zeci de susținători, așteptându-l chiar în ploaie, îi scandau numele, în timp ce forțele de ordine securizau zona cu garduri metalice. Georgescu a pătruns în sediul poliției fără a face declarații. La ieșire, însă, el a comentat situația dosarului: „un discurs”, iar despre documentele care îl privesc a spus că sunt „o copie la indigo” a dosarului din 2016 al președintelui Trump.

La ieșirea de la IPJ Ilfov, Georgescu a reiterat: „Rechizitoriul de ieri este un discurs. Atât. Iar dosarul ca atare e o copie la indigo a dosarului din 2016 a președintelui Trump”.

Contextul dosarului

Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul ÎCCJ, care pe 4 august a modificat încadrarea juridică a faptelor din instigare la tentativă la comiterea de acțiuni împotriva ordinii constituționale în complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale).

În același dosar, alături de Georgescu, au fost trimiși în judecată 21 de inculpați, printre care și mercenarul Horațiu Potra, aflat în prezent sub mandat de arestare preventivă în lipsă. Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, manipularea articolelor pirotehnice și instigare publică.

Procurorii susțin că acțiunile inculpaților au pus în pericol securitatea națională, generând un risc asupra ordinii constituționale și a valorilor sociale care susțin exercitarea puterii de stat în condițiile legii.

În rechizitoriu se arată că, pe 7 decembrie 2024, în contextul hotărârii CCR care a anulat alegerile prezidențiale, Călin Georgescu s-a întâlnit „în condiții de clandestinitate” la un complex de echitație din Ciolpani, Ilfov, cu Horațiu Potra. Potra, activ în zone de conflict internațional și cu experiență în recrutare și instruire paramilitară, îl susținuse pe Georgescu încă din campania electorală și anterior acesteia, în scopul pregătirii strategiei.

Procurorii arată că discuțiile dintre cei doi vizau desfășurarea „acțiunilor violente cu caracter subversiv” pentru a deturna manifestațiile pașnice. „Strategia urmărea, prin contagiune emoțională și comportamentală dublată de manipularea emoțiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, menționează anchetatorii.

Georgescu ar fi întreținut „rezoluția infracțională” a lui Potra prin contactarea liderului unei organizații radical-naționaliste și transmiterea de mesaje „alarmiste și potențial manipulatorii” susținătorilor săi, vizând continuarea votului. Potra a organizat un grup paramilitar de 21 de persoane, care intenționa să se deplaseze cu șapte mașini spre București pentru a transforma protestele pașnice în „acțiuni violente apte să desăvârșească politica revizionistă” a lui Georgescu, punând astfel în pericol siguranța națională.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, polițiștii au instituit filtre în Ilfov, Dâmbovița și București, verificând vehicule în care au fost găsite cuțite, pumnale, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, topoare și materiale pirotehnice cu potențial exploziv.

Procurorul general al României, Alex Florența, a declarat că „nu sunt elemente concrete” privind locația lui Horațiu Potra, dar există „date certe” din anchetă conform cărora acesta „face demersuri pentru a obține azil în Federația Rusă”.

foto: Inquam Photos / George Călin

Articole Recomandate

Back to top button